Ce mai trafichează românii? Așa arată 23 de kilograme de CAVIAR băgate în borcane de….zacuscă! FOTO & VIDEO

Publicat: 25 08. 2020, 15:43
Actualizat: 25 08. 2020, 16:07

Polițiștii români au prins în flagrant mai mulți bărbați care încercau să comercializeze ilegal icre de sturion, respectiv caviar, cu o valoare de piață de 50.000 de euro.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Delta Dunării, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș, au depistat în flagrant delict trei bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 46 de ani, toți din județul Mehedinți, care ofereau spre vânzare subproduse din sturion (caviar), altor trei bărbați, cu vârste cuprinse între 51 și 55 de ani, din județul Galați.

Icrele, transportate în 40 de borcane

„Polițiștii au desfășurat acțiunea de prindere în flagrant delict a celor 6 persoane în județul Argeș și au indisponibilizat 23.6 de kilograme de icre negre (caviar) transportate în 40 de recipiente din sticlă. Subprodusele din sturion au o valoare de piață de aproximativ 50.000 de euro.

Produsele au fost ridicate în vederea expertizării, iar autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.