CORUPȚIE. Director de școală din București, prins în flagrant în timp ce lua mită

Publicat: 15 04. 2020, 12:21
Acțiune DNA în București

Directoarea unei școli din București a fost prinsă în flagrant de procurorii anticorupție, în timp ce primea mită 21.000 de euro. Banii fuseseră ceruți de cadrul didactic de la un om de afaceri drept comision pentru acordarea unui contract de lucrări de reabilitare a unității de învățământ.

„În perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menționată, inculpata Zanfir Carmen Elena ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului”, conform unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), citat de MEDIAFAX.

În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, directoarea ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranșe, dintre care ultima tranșă, 21.000 euro, la data de 14 aprilie, când a fost prinsă în flagrant.

„Inculpatei i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală”, arată DNA.

Miercuri, femeia urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.