Cum completezi declaraţia pentru asigurarea de sănătate dacă nu mai eşti coasigurat. Cât trebuie să plătească soţii şi părinţii
Din 2026, românii care au în întreținere soțul, soția sau părinții fără venituri proprii fiscalizate trebuie să țină cont de reguli noi privind accesul acestora la sistemul public de sănătate. Eliminarea statutului de coasigurat fără plată pentru aceste categorii de persoane obligă contribuabilii să opteze explicit pentru asigurarea lor, prin depunerea Declarației unice și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), comprima Playtech.
Asigurarea la sănătate a soțului, soției sau a părinților fără venituri nu este obligatorie, ci opțională. Totuși, fără această procedură, persoanele aflate în întreținere nu vor avea calitatea de asigurat în sistemul public.
Contribuția datorată pentru fiecare persoană asigurată este de 2.430 de lei, sumă calculată prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei de calcul echivalente cu șase salarii minime brute pe economie. Pentru anul 2026, salariul minim brut luat ca referință este cel în vigoare la 1 ianuarie, respectiv 4.050 de lei, rezultând o bază de calcul de 24.300 de lei.
Modelul de Declarație unică utilizat pentru această procedură este cel aprobat prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2.736 din 23 decembrie 2025. Formularul poate fi completat fie în format tipărit, fie prin varianta online pusă la dispoziție de ANAF, care înlocuiește vechiul PDF inteligent.
Varianta pe hârtie
În cazul completării pe hârtie, contribuabilul va descărca formularul 212 și va completa datele sale de identificare, nu pe cele ale persoanei aflate în întreținere.
La capitolul dedicat CASS, se va selecta secțiunea privind plata contribuției pentru persoanele aflate în întreținere, conform articolului 182 din Codul fiscal.
Aici se introduc datele persoanei asigurate, CNP-ul acesteia, baza de calcul de 24.300 de lei și suma datorată de 2.430 de lei. Totalul contribuției se reia în secțiunea de sinteză, iar declarația este semnată de persoana cu venituri fiscalizate.
Plata se face în două tranșe
Pentru cei care aleg varianta online, formularul interactiv este disponibil în Spațiul Privat Virtual. După selectarea declarației inițiale, se bifează opțiunea privind persoanele aflate în întreținere și se adaugă fiecare persoană care urmează să fie asigurată. Sistemul calculează automat suma datorată, afișând un rezumat al obligațiilor înainte de generarea fișierului PDF pentru depunere.
Plata contribuției se face în două tranșe, conform regulilor aplicabile din septembrie 2025. La momentul depunerii declarației, contribuabilul achită 25% din sumă, adică 608 lei. Restul de 75%, respectiv 1.822 de lei, trebuie plătit până la 25 mai 2027. Plata se efectuează în contul unic de trezorerie „5504”, corespunzător domiciliului fiscal.
Asigurarea de sănătate obținută astfel este valabilă timp de 12 luni, începând cu data depunerii declarației și a achitării primei tranșe. Calitatea de asigurat poate fi verificată ulterior pe platforma Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Recomandarea autorului: Asigurări de sănătate 2026. Cine mai este scutit, cine plătește și cât costă asigurarea