Disperarea românilor nu are limite. Arhiepiscopul Sucevei, IPS CALINIC, implorat de o enoriașă să se roage pentru plata ratelor bancare

Publicat: 05 06. 2023, 20:46
Actualizat: 05 06. 2023, 22:16
IPS Calinic, implorat să se roage pentru plata ratelor bancare / Sursa FOTO: basilica.ro

Foarte mulți români sunt în situații dificile, iar unii caută tot felul de soluții pentru a-și rezolva problemele de ordin financiar. Cum ajutor pământesc pare tot mai greu de primit, o femeie și-a îndreptat ochii și rugăciunile spre cer.

Cazul unei enoriașe arată cât de grea a devenit viața semenilor noștri.

„Simt că sunt a nimănui, ajutați-mă cu un sfat!”

Mamă a doi copii, femeia a cerut ajutorul Bisericii, însă nu vreun ajutor bănesc. Ea vrea ca preoții să-și înalțe rugăciunile către Dumnezeu, căci viața pe Pământ a devenit tot mai de nesuportat în aceste vremuri.

Concret, femeia a intrat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, iar acolo i-a lăsat un mesaj chiar IPS Calinic. Pe scurt, ea i-a transmis acestuia să se roage pentru ca să poată să își achite ratele bancare.

În ciuda neajunsurilor, femeia a ținut să precizeze că niciun moment nu și-a pierdut credința în Dumnezeu.

„Lucrez de dimineața până seara de la ora 7.30 la 18.00/19.00, dar sporul casei l-am PIERDUT. Am doi copii, unul de 19 ani (fată) și-un băiat de 16 ani. Simt că sunt a nimănui. Ajutați-mă cu un sfat”, a scris femeia, disperată, pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Răspunsul de la IPS Calinic a venit numaidecât. Înaltul prelat a îndemnat-o să vorbească despre problemele avute cu duhovnicul și să-i ceară acestuia ajutorul.

„Cred că duhovnicul dumneavoastră este cel mai în măsură să vă dea câteva sfaturi pertinente, ca cel care vă cunoaște cel mai bine”, a răspuns IPS Calinic.

Altfel, printre numeroasele mesaje postate pe pagina Arhiepiscopăiei Sucevei și Rădăuților, cineva a vrut să afle și de unde poate cumpăra o icoană specială – „Unde se găsesc în Suceava icoane făcătoare de minuni?”.

„Astfel de icoane se găsesc în toate mănăstirile și bisericile”, i-a răspuns, cu credință, IPS Calinic.