EMOȚIONANT. Un bucureștean de 80 de ani s-a rătăcit pe Transalpina după ce și-a lăsat soția în mașină și a plecat în drumeție. Cum l-au găsit jandarmii

Publicat: 18 06. 2020, 10:43
Actualizat: 06 04. 2021, 21:06

Un bucureștean în vârstă de 80 de ani, care s-a îndepărtat de mașină și s-a rătăcit în zona Transalpina, a fost găsit de salvamontiști după cinci ore de stat în ploaie și vânt puternic. Bătrânul era epuizat și dezorientat, iar momentul întâlnirii cu soția a fost unul emoționant.

Un grup de turişti a găsit-o, miercuri, pe soţia bărbatului de 80 de ani plângând lângă maşină, pe traseul turistic Transalpina – zona Izvorul Tămăduirii.

Femeia le-a spus turiştilor că soţul său, un iubitor al muntelui, a dorit să se îndepărteze puţin de autoturism pentru a se bucura de peisaj şi deşi trecuseră aproximativ două, acesta nu se întorsese.

A fost găsit epuizat și dezorientat

Deoarece femeia era extrem de tensionată şi avea telefonul descărcat, turiştii au sunat ei la 112.

După cinci ore de căutări amănunţite în zonele cu vizibilitate foarte redusă şi prăpăstioase din împrejurimi, bătrânul rătăcit a fost găsit întins pe jos, epuizat şi dezorientat, pe muntele Muntinu Mic, la 4 km de locul unde o lăsase pe soţie, în maşină.

„Personalul salvamont i-a acordat primul ajutor şi pentru a-l proteja termic, jandarmii i-au oferit haina de serviciu. Momentul revederii cu soţia a fost unul emoţionant, atât pentru protagonişti, cât şi pentru salvatori. După ce le-au mulţumit pentru sprijinul acordat, cei doi soţi şi-au continuat traseul spre casă”, anunţă Jandarmeria Vâlcea.

Mulți turiști se aventurează pe Transalpina

Pe cât de spectaculos este traseul Transalpina, pe atât de periculos și de neprevăzut poate fi acest drum, chiar și vara, când temperaturile se pot schimba brusc, iar ceața poată apărea din senin.

Foarte mulți turiști aplează la 112 după ce fie se rătăcesc pe acest traseu, fie rămân fără carburanți.

Ion Țiriac a criticat drumul

„Am fost la un drum care s-a făcut peste munte, în Gorj. Transalpina. Domne, eu am văzut multe la viața mea. Este impresionant, senzațional! Peisaj ca al nostru nu există”, a spus Țiriac. „Drumul e făcut acum un an jumate. E complet terminat, rupt, nu este o balustradă, nimic pe tot drumul, ba în unele locuri șoseaua s-a dus jumătate la vale”, declara Ion Țiriac în urmă cu mai mulți ani.