Femeie băgată în spital după o ceartă pentru un loc de parcare. Unde s-a putut întâmpla un asemenea incident

Publicat: 08 01. 2023, 22:51
Femeie băgată în spital după o ceartă pentru un loc de parcare / Sursa FOTO: Facebook

O ceartă iscată de la un loc de parcare s-a sfârșit cu o femeie ajunsă la spital și un bărbat, agresor, căutat de oamenii legii. Totul s-a petrecut în municipiul Ploiești, din județul Prahova.

Victima a avut nevoie să primească îngrijiri medicale după ce a fost bătută măr de un bărbat rămas încă neidentificat.

Agresorul, nemulțumit de cum era parcată mașina

Potrivit oamenilor legii, incidentul a avut loc pe o stradă din centrul orașului Ploiești. Acolo, o femeie a fost lovită cu bestialitate de un individ necunoscut, căruia nu i-a plăcut cum a parcat femeia mașina. Șoferița se afla împreună cu sora ei în momentul în care a fost agresată.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind faptul că între cele două femei și un bărbat necunoscut a avut loc un conflict verbal în parcarea unui bloc din municipiu, motivul fiind modul de parcare al autoturismului de către una dintre femei.

Ulterior discuției în contradictoriu, aceasta a degenerat, bărbatul lovind-o pe sora apelantei cu pumnul, ulterior acesta din urmă continuându-și deplasarea. 

În urma loviturii, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

În cauză, persoana vătămată a depus plângere sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. 

La acest moment, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, informează IPJ Prahova.