Filmul unui accident cumplit la Iași. O fetiță de trei ani, strivită de un camion scăpat de sub control care s-a înfipt într-o casă!

Publicat: 09 09. 2020, 15:35

Șoferul unui camion de mare tonaj a scăpat de sub control vehiculul care a intrat în balans în curbă, a lovit o fetiță de trei ani, apoi a intrat într-o casă!

Șoferul a spulberat gardul casei și a intrat cu toată viteza în curtea familiei din Bucium, Iași.

O fetiță de doar trei ani, care se juca afară cu bunica, a fost lovită în plin de camion. A murit pe loc, după ce a suferit leziuni cranio-cerebrale incompatibile cu viața.

Șoferul camionului a murit și el strivit

Șoferul camionului a murit și el, zdrobit între cabina TIR-ului și casa lovită, scrie observatornews.ro.

Bunica fetiței de 3 ani a suferit răni minore, de la crengile trase de TIR, și a refuzat transportul la spital.

Martorii spun că șoferul circula cu viteză li a scăpat camionul de sub control într-o curbă, după ce încărcătura a început să se clatine.