Jale în Teleorman. Japonezii de la JTEKT se pregătesc să închidă Fabrica de Rulmenți Alexandria

Publicat: 14 03. 2026, 21:33
Actualizat: 14 03. 2026, 22:01

Grupul japonez JTEKT plănuiește o închidere treptată a fabricii din România – fosta Fabrică de Rulmenți Alexandria, din Teleorman, procesul urmând să se încheie peste un an, publică exclusiv Economedia. Compania invocă dificultățile din piața globală, pierderi financiare și declin al vânzărilor și urmează să înceapă concedieri de personal în luna iunie. Firma din România, care produce rulmenți și componente auto specializate, este cel mai mare angajator din Teleorman, cu peste 800 de salariați, preia G4Media. Acest lucru va fi o lovitură pentru economia privată locală aflată deja în colaps.

Conducerea grupului a transmis că analizează şi opțiunea unei posibile vânzări. JTEKT a luat recent măsuri pentru a-și vinde operațiunile din Europa. Informația a fost confirmată pentru Economedia de administrația din Teleorman, conform acelorași surse.

Vestea vine într-un context în care în România s-au făcut ample disponibilizări în ultimii doi ani, industria auto fiind una dintre cele mai afectate, pe fondul turbulențelor globale.

„În urma unei ample evaluări strategice a capacitătilor sale de producţie din Europa”, JTEKT Group a anunţat intenţia de a iniţia o inchidere treptată a fabricii din România.

Recomandarea autorului: Dacia reduce producția în România și concediază 1.200 de angajaţi de la uzina de la Mioveni. Unde va fi fabricat celebrul Striker