Lucian Mîndruță revine după postarea în care îndemna la economisirea energiei: „Au dus ura împotriva Guvernului până la anularea interesului comun”
Jurnalistul Lucian Mândruță a publicat un mesaj critic pe Facebook, ca răspuns la criticile pe care le-a primit după ce a făcut un apel la economisirea energiei electrice. Acesta a spus că nemulțumirile politice ale internauților ajung să distrugă orice formă de preocupare pentru binele comun al societății.
În urmă cu două zile, Lucian Mândruță le-a sugerat urmăritorilor săi de pe Facebook să fie mai cumpătați în privința consumului de curent pe timpul serii. A spus atunci că inițiativa a fost una strict personală, nefiind solicitată de nimeni, ci bazată doar pe ideea de solidaritate. Răspunsul publicului a fost, însă, complet neașteptat.
Sute de mesaje de revoltă: „Consumăm cât vrem, numai să-ți facem în ciudă!”
Postarea jurnalistului a adunat rapid sute de comentarii negative. Oamenii i-au transmis clar că nu sunt dispuși să facă eforturi pentru a reduce consumul.
„Au urmat sute de comentarii, în esență cu același mesaj: «du-te naibii, consumăm cât vrem, numai să-ți facem în ciudă!»”, a povestit Lucian Mândruță pe Facebook.
În opinia acestuia, valul de mesaje negative demonstrează o problemă mult mai profundă a societății românești, puternic polarizată în acest moment. „Practic, oamenii (ok, și boții) au dus ura lor împotriva Guvernului până la anularea completă a vreunei preocupări pentru interesul comun”, a subliniat jurnalistul.
Avertismentul jurnalistului în cazul unui scenariu de criză majoră
Plecând de la acest episod online, Lucian Mândruță a făcut un exercițiu de imaginație sumbru. Acesta s-a întrebat cum ar reacționa aceiași cetățeni în cazul unei tragedii de proporții, cum ar fi un cutremur devastator. A concluzionat că în cazul unui cutremur, oamenii nu ar sări în ajutor dacă apelul ar veni de la un politician.
„Acum stau și mă întreb cum ar fi, Doamne ferește, să dea peste noi vreun cutremur și un «soroșist» aflat întâmplător la guvernare să ceară bravilor și mândrilor patrioți să dea o mână de ajutor la căutarea oamenilor de sub dărâmături. «Să iasă singuri, nu e treaba mea!» va fi, probabil, strigătul lor de luptă”, a declarat Lucian Mândruță.