Mașina supranumită „Micuța Lacrimă” a ajuns la RAR București: „Nu ați văzut prea multe astfel de modele în trafic”

Publicat: 07 11. 2025, 12:28

„Micuța Lacrimă” a ajuns la RAR București și a atras atenția tuturor celor pasionați de autoturisme de colecție. Mașina albastră SAAB 96 a fost fabricată în 1973.

Un SAAB 96 din 1973 a fost observat la centrul RAR București-Grivița, unde a atras atenția prin designul său distinctiv în formă de lacrimă. Modelul acesta întâlnit rar în traficul românesc este echipat cu un motor V4 de  1.498 cmc și dezvoltă 65 CP.

Mașina care a atras atenția tuturor la RAR București

Autoturismul a atras atenția iubitorilor de bijuterii pe patru roți, în momentul în care a fost parcat la RAR București.

„Ne-a atras atenția o pată de culoare în decorul cenușiu din aceste zile și credem că nu ați văzut prea multe astfel de modele în trafic, așa că vă prezentăm un SAAB 96. Printre mașinile care au venit astăzi la RAR București-Grivița, micuța lacrimă fabricată în 1973 a fost o prezență din alte timpuri. Exemplarul din imagini are un motor de 1.498 cmc, cu 4 cilindri în V și 65 CP”, a transmis Registrul Auto Român, pe Facebook.

De unde provine numele de „Micuța Lacrimă”

Mașinile produse de SAAB au avut mereu o aerodinamică remarcabilă. Indiferent de unghiul din care privești mașina, aceasta are formă de lacrimă. În timp, acest tip de design a devenit o amprentă pentru autoturismele fabricate de SAAB.

„Cartea de vizită a mașinilor produse de SAAB a fost coeficientul remarcabil al aerodinamicii, ceea ce reflectă originile producătorului în industria aeronautică. Din orice unghi ai privi un SAAB 96, forma sa de lacrimă este evidentă”, a mai precizat RAR, în mediul online.

Actualul proprietar al mașinuței albastre povestește că a adus-o din Olanda și a recondiționat-o în ultimii doi ani.

Cum a început istoria modelului SAAB 96

Mașina SAAB 96 a fost lansată ca succesor al modelului Saab 93. Modelul 96 a fost oferit inițial în două variante de caroserie: sedan cu două uși pentru 5 locuri și break cu trei uși, numit Saab 95, disponibil cu 5 sau 7 locuri.