Monica Pop face noi acuzații: „Au murit oameni care ar fi putut fi salvați” / Cum putea fi evitată TRAGEDIA de la Piatra Neamț, în opinia medicului!

Publicat: 16 11. 2020, 08:21
Monica Pop / Foto: Facebook

Medicul Monica Pop se întreabă de ce Spitalul de Campanie de la Lețcani nu a fost deschis mai devreme, astfel încât această unitate să fie o soluție pentru celelalte spitale din zonă. Potrivit Monicăi Pop, au murit oameni care ar fi putut fi salvați!

„Este strigător la cer! De ce nu a fost „deschis” pînă aseară Spitalul de Campanie Lețcani?? Aseară s-a putut, deci se putea oricînd! Au murit oameni când ar fi putut fi salvați?!

„A fost timp destul de pus la punct orice”

Aha, ERA FĂCUT DE PSD! Idem cu testările nepermise!

A fost timp destul de pus la punct orice. Iar de cînd situația s-a agravat, punerea în funcție a acestor spitale care au costat sute de milioane de euro (13 cel de la Lețcani) era o soluție imperios necesară! Românii au dreptul să știe!!!”, a scris pe Facebook Monica Pop.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, în jurul orei 18.30, la secția ATI (dedicată Covid) a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra Neamț. Au fost afectate două saloane, în care erau internate 16 persoane, din care 1o și-au pierdut viața.

Procurorul care a anchetat tragedia de la Colectiv va prelua și cazul de la Piatra Neamț

Surse judiciare au transmis pentru GÂNDUL.ROacest caz a fost preluat de Parchetul General, iar cel care va coordona ancheta va fi procurorul Marius Iacob. Alături de el se va afla și criminalistul Mihai Ilie, cel care a fost procuror de caz în dosarul ”Colectiv”.

Cazul de la Piatra Neamț a fost preluat de Parchetul General. De caz se va ocupa procurorul Marius Iacob. Alături de procurorul Iacob va lucra la ancheta privind incendiul de la Piatra Neamț și criminalistul Mihai Ilie, cel care a fost procuror de caz în dosarul „Colectiv”, ne-au transmis, în EXCLUSIVITATE, surse judiciare.