Număr impresionant de pliculețe cu DROGURI, găsite la un adolescent de 16 ani din București

Publicat: 06 10. 2023, 18:04
Sursă FOTO: captura Antena 3

Un băiat de 16 ani a fost prins cu peste 200 de pliculețe cu droguri în centrul Capitalei, transmite Poliția Română.

Când jandarmii s-au apropiat de el, băiatul a încercat să se îndepărteze.

„Astăzi, 6 octombrie, în jurul orei 1,00, jandarmii bucureșteni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona centrală a Capitalei, în apropierea Bibliotecii Naționale, au observat un tânăr ce manifesta un comportament asemănător persoanelor consumatoare de substanțe interzise, care, la vederea colegilor noștri, a încercat să se eschiveze pentru a evita contactul. În urma acțiunii desfășurate și a controlului corporal efectuat, asupra persoanei au fost găsite 205 pliculețe transparente tip ziplock ce conțineau un praf alb. Tânărul, în vârstă de 16 ani, a fost condus la sediul secției de poliție și au fost întocmite actele de sesizare a Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Jandarmeria Română.

Deoarece este minor, adolescentul a fost predat lucrătorilor din cadrul DGASPC.