Sinucidere transmisă în direct pe Facebook! Fetița lui de 6 ani a văzut totul!

Publicat: 26 12. 2020, 11:51
Sinucidere transmisă în direct pe Facebook! Fetița lui de 6 ani a văzut totul! / Sursa FOTO: https://cdn.pixabay.com

Gest incalificabil comis de un italian. Bărbatul (53 de ani) s-a sinucis în direct pe Facebook, în timp ce vorbea printr-un apel video cu fetița lui în vârstă de numai 6 ani! Cazul a oripilat întreaga comunitate din regiunea Canavese.

Din primele cercetări reiese că bărbatul a recurs la acest gest disperat pentru a se răzbuna pe soție. Acum, în urma lui a rămas o dramă cu care în special copiii vor trăi toată viața lor.

Sinucidere transmisă în direct pe Facebook. Și-a tras un glonț în cap

Sosiți la locuința în care s-a întâmplat tragedia, carabinierii din Canavese au găsit pe birou un bilet de adio. În el, bărbatul invoca drept motiv pentru gestul său relația proastă pe care o avea cu soția care îl părăsise.

Din cauza violenței conjugale, femeia l-a reclamat la Poliție și a obținut chiar un ordin de restricție împotriva sa. Cei doi erau despărțiți în fapt de 11 luni, după ce soția și cei trei copii ai lor au părăsit domiciliul conjugal.

Duminică, 19 decembrie, individul a apelat-o pe Facebook pe soție, cerând să apară în cadru și fetița cea mică. Cel mai probabil, se pare că el a dorit să-și vadă fiica pentru ultima oară, însă imaginea lăsată o va marca pe viață pe micuță – bărbatul și-a tras un glonț în cap imediat ce fiica sa a apărut pe Facebook și l-a salutat!

La percheziția domiciliară, carabinierii au descoperit mai multe arme. Pistolul cu care s-a sinucis bărbatul este un Beretta de calibrul 6,35 mm. Arma nu figura în acte. Despre bărbatul care s-a sinucis se mai știe că lucrase ca bibliotecar, de unde fusese concendiat la începutul acestei ierni.