Un mort și trei răniți pe un drum din Timișoara. Un elicopter SMURD se află la locul dezastrului
Două autoturisme și un microbuz care transporta oameni au intrat în coliziune în localitatea Chevereșu Mare, marți după-amiază, pe drumul Timișoara – Buziaș. Unsprezece persoane au fost implicate în accident, dintre care unul, din păcate, a decedat. Salvatorii au sosit la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale răniților, potrivit opiniatimisoarei.ro.

”Astăzi, la ora 17:11, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI și acordarea primului ajutor medical, la un accident rutier, produs în localitatea Cheveresu Mare, DJ 592. La locul evenimentului s-au deplasat forțe din cadrul Stației de Buziaș: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autosanitară SMURD și 7 pompieri, respectiv 2 ambulanțe SAJ cu medic. De asemenea, a fost alertat și elicopterul SMURD CS”, a transmis ISU Timiș.
Dintre cei 3 răniți, un bărbat era în stare de inconștiență, i s-au aplicat manevre de resuscitare dar, din păcate, nu a mai putut fi salvat.
Celelalte 2 victime prezentau traumatisme minore și erau conștiente și cooperante, au transmis reprezentanții ISU Timiș.