VIDEO| Un urs a făcut ravagii în Câmpulung și a omorât porcii din gospodării. Localnicii vor să doarmă cu toporul de frica animalului

Publicat: 13 06. 2021, 13:16
Actualizat: 13 06. 2021, 13:18

This browser does not support the video element.

Un urs impresionant prin dimensiune, după cum spun cei care l-au văzut, a coborât sâmbătă noapte, în jurul orei patru, în orașul Câmpulung Muscel. Animalul sălbatic a intrat în mai multe gospodării și a distrus grajdurile animalelor.

Atenție! Detalii și imagini care va pot afecta emoțional.

Ursul s-a oprit în gospodăria unui localnic din Câmpulung Muscel și i-a omorât unul dintre porci. Zgomotele au fost auzite de un bărbat care tocmai venise de la o petrecere. Acesta a dat alarma și locuitorii din zonă au ieșit în stradă să alunge animalul.

„Ursul a rupt gardul și a ucis porcul”

Speriat și el de zarvă, ursul a trecut prin mai multe garduri pe care le-a pus la pământ ca pe niște scobitori. Abia după ce a fugit oamenii au realizat dimensiunile dezastrului: gospodării distruse, garduri puse la pământ și animale moarte.

M-au sunat niște vecini, pentru că aici stau părinții mei, și am constatat că unul dintre porci a murit, iar celălalt este în agonie. A rupt gardul și a făcut dezastru. Așteptăm organele competente pentru a ne despăgubi. Așteptăm să vedem ce este de făcut, a spus unul dintre localnici.

Oamenii spun că nu este pentru prima dată când urșii coboară în oraș, dar niciodată atât de aproape sau să facă astfel de pagube. Incidentul a fost raportat la ocolul silvic și la primărie.

Locuitorii așteaptă intervenția autorităților și spun că de acum încolo vor dormi cu frica în sân și cu toporul sub pernă de frica ursului.