Cristian Tudor Popescu, campionul României la tenis seniori 55+

Cristian Tudor Popescu, campionul României la tenis seniori 55+
Publicat: 23/04/2012, 19:30

Cristian Tudor Popescu, senior editor gândul, a câștigatduminică, la Satu Mare, Campionatele Naționale de Tenis pentruseniori la categoria de vârstă 55+. 140 de jucători au luat partela ediția din 2011 a Naționalelor de seniori, un turneu de grad IVtrecut atât în calendarul FR de Tenis cât și în cel al FederațieiInternaționale de Tenis (ITF). Noul campion de tenis al României aavut nevoie de trei ore de joc pentru un 6-4, 3-6, 7-6(6), scor cucare l-a învins pe Petru Santei, reputatul fost profesionist,nimeni altul decât campionul de anul trecut.

Acesta a fost cel de-al cincilea turneu din circuitul FRTcâștigat de CT Popescu în acest an, după victoriile de laTârgoviște, București( „Memorialul Tache Caralulis”), Suceava șiCâmpulung Muscel. „Am observat că în provincie interesul pentruastfel de turnee este mai mare decât în București. Iar la SatuMare, spre exemplu, în ziua finalelor erau peste o sută de oameniîn jurul terenului de tenis”, a spus CTP, încântat să vadă cât deimportante sunt pentru popularizarea tenisului în România acesteturnee de seniori.

Rezultatele înregistrate în celelaltefinale:

• M.Babiciu – C. Salagian 6-2, 6-0 (35+)

• O.Rădulescu – S. Donescu 6-3, 3-6, 6-3 (40+)

• V.Căciulescu – R. Ciobanu 6-1, 6-4 (45+)

• V.Dinicu – A. Mușat 6-1, 6-0 (50+)

• D.Hulpe – S. Tascu 6-4, 6-2 (60+)

• G.Florea – V. Simionescu 3-6, 6-1, 6-3 (65+)

• T.Lorinczi – I. Caraciuc 6-3, 6-2 (70+)

Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de sex într-un...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
FOTO. Inna, apariție controversată! Aproape goală, într-un costum de baie mult prea transparent
Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple
Anunț cutremurător! Medicul Valeriu Gheorghiță, adevărul despre efectele adverse ale dozei a treia de vaccin:
FOTO. Imagini fierbinți cu Simona Halep și Toni Iuruc! Nu au mai ținut cont că...
Cum a făcut tatăl Anamariei Prodan un milion de euro pe vremea lui Ceauşescu! Averea...
România, descrisă de presa internaţională ca un cimitir al Europei: un mort la fiecare 5...
Ce este hypermiling și cum te poate ajuta să economisești carburantul
BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…
Specii umane despre care nu știai ca există. „Omul Dragon”, cea mai recentă specie de...
Și ei îi e rușine! Câte clase are Gina Pistol, de fapt. De ce s-a...
Un medic AVERTIZEAZĂ: acestea sunt cele mai PERICULOASE poziții AMOROASE. „Oamenii nu sunt făcuți să...
Averea halucinantă a noului premier al României! 40.000 de euro pensie și venituri grotesc de...
Meteo ANM. Vine gerul în România. Temperaturi la limita îngheţului de săptămâna viitoare
IATĂ care sunt RESTRICȚIILE începând de ASTĂZI!
Filmul din cariera lui pe care Brad Pitt ar vrea ca lumea să îl uite!
Mini-vacanţă pentru români: Vom acasă cu toţii! Câte zile vom avea libere?
Lovitură cruntă pentru cei care au centrale termice! Puțini oameni știau acest lucru
Anamaria Prodan e în șoc! Reghecampf a rupt tăcerea, în sfârșit. „Va veni un moment...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021