Andy Murray va fi supus unei intervenții chirurgicale

Publicat: 20 09. 2013, 11:41
Actualizat: 20 09. 2013, 11:41

Numărul 3 mondial, britanicul Andy Murray, va fi supus, luni, unei intervenții chirurgicale la spate, a anunțat 77, agenția de comunicare a jucătorului, citată de AFP.

„Săptămâna viitoare Andy Murray va fi supus unei mici intervenții la spate pentru a rezolva o problemă ce îl afectează de mult timp. Problema a reapărut la turneul din mai de la Roma, unde Andy a fost nevoit să abandoneze. De atunci el a consultat mai mulți specialiști. La ultimele turnee, durerea s-a accentuat, astfel că Andy este decis să rezovle problema pentru a fi pe deplin apt în vederea sezonului viitor”, a anunțat agenția jucătorului britanic.

În acest sezon, Andy Murray s-a impus la turneul de la Wimbledon, fiind primul britanic care reușește ceastă performanță după 1936.