Antrenorul Irlandei de Nord: România este cea mai bună echipă din grupă

Publicat: 15 11. 2014, 09:59
Actualizat: 15 11. 2014, 09:59

„Sunt mândru de efortul jucătorilor mei, am încercat să jucăm bine, dar România a avut posesia și ceva ocazii. România este cea mai bună echipă din grupă, iar noi am fost la 15 minute de un punct pe care ni-l doream foarte mult. Am avut una-două ocazii pe contraatac dar nu am profitat de ele. România nu ne-a dat ocazia să ne facem jocul. Primul gol al României a fost foarte frumos, după o lovitură foarte bună al lui Papp. Cum am spus, dacă luam un punct, era un bonus. Dar am pierdut, însă avem 9 puncte din patru meciuri, după deplasări la București, Atena și Budapesta”, a declarat O’Neill.

Selecționerul nord-iralndez a menționat că jucătorii săi s-au chinuit cu Lucian Sânmărtean: „Ne-au lipsit câtiva jucători foarte importanți, Davis ținea mingea, ceea ce nu am reușit astăzi. Iar cu Sânmărtean ne-am chinuit. Are pase, are dribling, are 34 de ani și nu știu unde a stat până acum. Rezultatele din această etapă au fost pozitive pentru noi, următorul meci este cu Finlanda și avem ocazia să ne ducem la opt puncte de ei după cinci meciuri. Iar rezultatul de la Atena este șocant. În continuare, Ungaria văd că își revine după eșecul cu noi. Știam că meciul cu România va fi cel mai dificil, dar le-am spus jucătorilor să nu fie dezamăgiți dacă vom pierde, le-am zis să fie pozitivi pentru că mai avem a doua parte din campania de calificare, cu patru mecuri acasă și avem ocazia să terminăm între primele trei echipe. Vom face tot posibilul să câștigăm acasă cu Finlanda și România”, a adăugat O’Neill.

Reprezentativa României a învins, vineri, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecționata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp.