Anunțul lui Hănescu. Ce va face celebrul tenismen la finalul acestui an

Publicat: 15 07. 2016, 22:13
Actualizat: 03 04. 2018, 04:53

„E clar că mă îndrept spre un sfârșit. Am aproape 35 de ani. Am mai jucat anul acesta puțin, la începutul anului, dar nu mai am aceeași motivație, aceeași energie. În continuare, eu mă bucur să fiu alături de echipă, să încep proiecte noi pentru tenisul din România și să ajutăm cum putem mai bine acest sport deosebit”, a spus Hănescu, la Digi Sport.

Întrebat dacă anul 2016 va fi ultimul din cariera sa, Victor Hănescu a replicat: „Este posibil, da, ca 2016 să fie ultimul sezon. Probabil că în finalul anului voi anunța retragerea, să știe toată lumea”.

Hănescu se gândește deja la ce va face după încheierea carierei și susține că va deschide o școală de tenis în București.

„Deja voi avea de săptămâna viitoare un proiect la Cluj, un proiect pentru cei mici, în care vreau să îi ajut, să fiu alături de ei, să vadă ce înseamnă să te antrenezi ca un profesionist. Îmi doresc clar să am o școală de tenis la București, unde să putem să ajutăm cât mai mulți copii”, a adăugat Hănescu.

Victor Hănescu, aflat pe locul 409 în clasamentul mondial, are un titlu în circuitul ATP, unde a mai jucat alte patru finale. Cea mai bună performanță, la simplu, a sportivului originar din București este sfertul atins în 2005 la Roland Garros. În total, Hănescu a câștigat 4.330.340 de dolari din tenis.