România, aur dublu la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam. Victorie pentru echipajul feminin de 8+1, cu cel mai bun timp din istorie
România scrie istorie la Amsterdam, duminică, 30 august 2026. Țara noastră a cucerit aurul mondial la 8+1 rame feminin, după o cursă dominată de la start până la final. Este al doilea titlu mondial obținut de tricolori la Amsterdam, după aurul câștigat de Adriana Adam și Simona Radiș la dublu rame. De altfel, tot astăzi, echipa 8+1 mixt a câștigat încă o medalie de aur.
România a cucerit aurul mondial la 8+1 rame feminin, într-o cursă contracronometru. Echipajul tricolor a încheiat cursa în 5:51.88, stabilind un nou record mondial. Performanța precedentă, 5:52.99, aparținea tot României, din calificările Jocurilor Olimpice de la Tokyo, scrie GSP.
România câștigă al doilea aur la Campionatele Mondiale de canotaj de la Amsterdam
Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiş şi Victoria Petreanu au încheiat cursa cu timpul 05:51.88.
Tricolorele au condus cursa de la început până la final și au cucerit aurul mondial. Marea Britanie a terminat pe locul secund, iar SUA a obținut bronzul. Pentru Simona Radiș, este al doilea aur la această ediție a Campionatelor Mondiale, după titlul câștigat alături de Adriana Adam la dublu rame.
„AUR 🥇 și RECORD MONDIAL pentru Cristina Drugă, Geanina Juncanariu, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Magdalena Rusu, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Simona Radiș și Victoria Petreanu (cârmaci) la Campionatele Mondiale de la Amsterdam, în proba de 8+1 feminin (W8+). Sportivele noastre au impus ritmul încă de la început, au dominat cursa și au trecut primele linia de sosire, cucerind aurul și stabilind un nou record mondial: 5:51.88. Felicitări!”, transmite Federația Română de Canotaj.
Aur la 8+1 mixt
Începând cu ora 16:08 a avut loc la Amsterdam finala la 8+1 mixt, cu echipajul românesc compus din: Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleşescu, Ciprian Tudosă, Ştefan Berariu, Simona Radiş şi Victoria Petreanu (finala A).
„AUR 🥇 pentru România în proba de 8+1 mixt (Mix8+) la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Amsterdam! Cristina Drugă, Amalia Chelaru, Adriana Adam, Florin Lehaci, Cosmin Iulian Pleșescu, Ciprian Tudosă, Ștefan Berariu, Simona Radiș și Victoria Petreanu (cârmaci) au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, după o cursă în care echipajul României a luptat până la capăt pentru titlul mondial.
O nouă medalie de aur pentru România și o performanță istorică pentru Simona Radiș și Adriana Adam. Cele două sportive devin primele din istoria Campionatelor Mondiale de Canotaj care cuceresc trei medalii de aur la aceeași ediție a competiției.
Aur la dublu rame feminin. Aur la 8+1 feminin. Aur la 8+1 mixt. Trei titluri mondiale într-o singură ediție. O performanță care scrie istorie! Felicitări!”, a transmis Federația Română de Canotaj pe Facebook, în urmă cu puțin timp.
Simona Radiș și Adriana Adam au câștigat aurul în proba de dublu rame feminin
Vineri, 28 august, Simona Radiș și Adriana Adam au câștigat aurul în proba de dublu rame feminin. Româncele au încheiat cursa de 2.000 de metri în 6:49.86, înaintea echipajelor din Franța și SUA. La finalul cursei, Simona Radiș a vorbit despre bucuria obținerii primului titlu mondial alături de Adriana Adam.
„Suntem fericite și recunoscătoare. Este primul aur mondial în această formulă. Dar cu siguranță nu va fi ultimul”, a declarat Simona Radiș la finalul cursei, potrivit news.ro.
Sursă foto: Mediafax Foto, Facebook