Carlos Alcaraz e în FINALĂ la Australian Open, după cea mai lungă semifinală din istoria turneului

Publicat: 30 01. 2026, 12:14
Actualizat: 30 01. 2026, 12:15
Foto Shutterstock

Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, s-a calificat în finală la Australian Open, după un meci de peste cinci ore împotriva lui Alexander Zverev, scor 6-4, 7-6 (7/5), 6-7 (3/7), 6-7 (4/7), 7-5.

A fost al 3-lea cel mai lung meci din istoria Australian Open și cea mai lungă semifinală a turneului. Dar, la finalul setului trei, Alcaraz a acuzat crampe și jucătorii nu pot cere time-out medical pentru o astfel de problemă, însă spaniolul a invocat alte probleme medicale, la coapsă. A luat pauză și Zverev s-a enervat, el considerând că ibericul a făcut această mutare doar pentru a se odihni. „Sunt crampe. E incredibil că poate fi tratat pentru crampe. Asta e o prostie. Mereu îi protejați pe acești doi tipi”, a spus Zverev, referindu-se cel mai probabil la Alcaraz și Sinner.

Alcaraz va juca finala cu învingătorul dintre Jannik Sinner și Novak Djokovic.

Carlos Alcaraz e în finală la Australian Open, după cea mai lungă semifinală din istoria turneului

Spaniolul are șase titluri de Grand Slam, dar niciunul la Australian Open.

„Crezând, crezând mereu. Întotdeauna am spus că trebuie să crezi în tine, indiferent ce probleme ai. Am avut probleme de la mijlocul setului 3, din punct de vedere fizic a fost unul dintre cele mai solicitante meciuri pe care le-am jucat în cariera mea. Am mai fost însă în astfel de situații, am mai fost în astfel de meciuri, știam că trebuie să lupt, pentru că vor apărea șansele. Sunt foarte mândru de modul în care am luptat și am revenit în setul decisiv” a declarat Carlos Alcaraz.

„Sunt foarte fericit că am șansa de a juca prima mea finală în Melbourne. Am dorit această oportunitate de a lupta pentru titlu aici. Nu aș fi putut să stau aici la acest interviu fără fanii aceștia. Pentru mine a fost o adevărată plăcere să joc în fața voastră”, a mai spus el.