Carol Novak, prima REACȚIE despre legea care-i poartă numele și care a trecut de Parlament! Atac la handbal, baschet și fotbal

Publicat: 20 11. 2025, 22:27
Actualizat: 20 11. 2025, 22:28

Carol Eduard Novak, fostul ministrul al Sportului, a fost extrem de fericit după ce legea Novak a ajuns pe masa președintelui Nicușor Dan pentru a fi promulgată.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, cu o majoritate de voturi modificarea Legii Sportului prin care echipele vor fi obligate să folosească în permanență în competițiile interne oficiale minimum 40% sportivi români.

Carol Novak, prima reacție despre legea care-i poartă numele și care a trecut de Parlament! Atac la handbal, baschet și fotbal

„Ponderea de participare a sportivilor de performanță români, la nivel de seniori și tineret, la competițiile sportive naționale oficiale nu poate fi mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă”, prevede articolul 37 punct 1 introdus în Legea Sportului.

Conform modificărilor, legea se va aplica începând cu sezonul competițional 2026-2027. Pentru încălcarea cotei de 40% sportivi români, cluburile vor fi amendate cu sume de la 500.000 la 1.000.000 de lei.

Cota de 40% sportivi români a fost introdusă inițial printr-un ordin de ministru, emis de fostul ministru al Tineretului și Sportului, Eduard Novak, în 2022.

Măsura, care a avut ca scop creșterea bazei de selecție a sportivilor români în perspectiva convocării la loturile naționale, nu a fost însă respectată decât în mică măsură de cluburile sportive.

Ce spune Carol Novak?

”În primul rând, cred că cei care comentează astăzi sunt direct implicați în această problematică. Și vă spun și de ce.

Nu trebuie să fii mare specialist în sportul românesc ca să-ți dai seama că, din păcate, handbalul, fotbalul și baschetul au ajuns la un nivel extrem de scăzut. Cred că mai jos nici nu se poate.

E foarte interesant că, tocmai acum, când apare o singură reglementare – una de sprijin pentru sportivii români – toată lumea începe să ofere explicații: ce trebuia făcut, cum trebuia făcut, că nu e bine.

Mă întreb: în ultimii 35 de ani, ce s-a făcut? Nu există nicio reglementare clară în cadrul federațiilor. La fotbal există regula cu jucătorii sub 21 de ani. La handbal, da, tot 21. Dar la baschet și handbal, în rest, nu există nimic concret.

Acest ordin din 2022 nu a fost dat din impuls. Nu m-am trezit într-o dimineață să emit un ordin. Am făcut analize, am avut două consultări cu federațiile, ne-am uitat la modele din Franța, Spania, Turcia, Serbia – țări unde sporturile de echipă au succes. Acolo, federațiile își protejează sportivii din loturile naționale prin reglementări clare. La noi, nu există așa ceva

Mă întreb de ce a fost nevoie ca un ministru să emită un ordin. Mi-am asumat această decizie – inclusiv politic – tocmai pentru a da o mână de ajutor federațiilor. Și ce se spune? „Uite-l pe idiotul ăla de ministru care a dat reglementarea și acum trebuie să o implementăm.” Dacă federațiile nu au fost în stare, am zis că le ajut.

Dar nici așa nu se adaptează. Uitați-vă la volei și polo – cele mai bune rezultate le au acum. De ce? Pentru că joacă românii. Voleiul s-a calificat la mondiale după 25-30 de ani, polo la Jocurile Olimpice.

Unde sunt celelalte sporturi de echipă? Cum să fie, când jucătorii români stau pe banca de rezerve? Nu există nicio reglementare”, a declarat Carol Novak la Radio Sport Total FM.