Ce ar prefera Simona Halep: să câștige un turneu de Grand Slam sau să obțină un loc mai bun în clasamentul WTA

Publicat: 21 02. 2014, 17:55
Actualizat: 04 02. 2019, 21:28

„Toate turneele de Grand Slam sunt foare greu de câștigat. Nici nu pot să mă gândesc acum că voi câștiga unul foarte curând. Dar eu îmi doresc, e visul meu, voi munci pentru asta și sper ca într-o bună zi să ajung spre fazele finale, dar mi-aș dori să fie în Europa, adică la Paris. Dacă mă gândesc și aș putea alege între locul din clasament și câștigarea unui Grand Slam aș alege Grand Slam-ul”, a spus Halep, care a primit, vineri, titlul de Maestru al Sportului din partea MTS.

Ea a adăugat că după intrarea în top 10 WTA simte o diferență în atitudinea celorlalte jucătoare față de ea. „De când am ajuns în top sunt mult mai respectată din ce simt eu, mai mult salutată, iar pe teren, când intrăm, se simte diferența pentru că adversarele doresc să joace la un nivel înalt și să mă poată bate. Simt o diferență, dar eu cred că este în sensul bun. O să fiu la mai multe turnee favorită pentru că am ajuns în top, dar nu prea mai simt presiune, cred că m-am maturizat, iau fiecare meci în parte și mă bucur de el. Sunt foarte norocoasă, la viața pe care o am acum și la locul pe care îl ocupat în clasament. Sunt sigură că cineva sus mă iubește”, a explicat jucătoarea română.

Accidentată la tendonul lui Ahile, Halep a precizat că recuperarea decurge normal. „Mă simt OK, fac tratamente zilnic. O să îmi revin, e doar o inflamație ușoară. Voi juca cu siguranță la Indian Wells”, a mai afirmat jucătoarea.

Simona Halep, locul 9 mondial, a câștigat, duminică, turneul de la Doha (Qatar), înregistrând al șaptelea său succes în circuitul WTA și primul la o competiție de categorie Premier 5. Halep a învins-o în finală, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră și șase minute de joc, pe sportiva germană Angelique Kerber, cap de serie numărul 6.

Potrivit site-ului tennis4wta.com, specializat în calcularea punctelor din ierarhia mondială din circuitul WTA, Simona Halep va ocupa începând de săptămâna viitoare locul 7 în ierarhia mondială, egalând astfel cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanță realizată de Irina Spîrlea din 1997.