Ce spune Filipe Coelho despre venirea la Universitatea Craiova. Un fost angajat al lui Gigi Becali va fi secund

Publicat: 13 11. 2025, 11:44

Universitatea Craiova l-a numit marți seara în funcția de antrenor pe portughezul Filipe Coelho (45 ani).

Lusitanul a lucrat timp de șapte ani alături de Paulo Bento la naționalele Coreei de Sud și Emiratelor Arabe Unite. Ca antrenor principal a activat la Leixoes, Casa Pia și Vilafranquense.

Ce spune Filipe Coelho despre venirea la Universitatea Craiova. Un fost angajat al lui Gigi Becali va fi secund

Mirel Rădoi a demisionat, luni, din funcția de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova. Plecarea tehnicianului a survenit după ce echipa a obținuse prima victorie în Conference League, 1-0 cu Rapid Viena în deplasare, dar a pierdut duminică, în Bănie, cu UTA Arad (1-2), în Superligă.

Unul dintre secunzii lui Filipe Coelho va fi Toni Petrea, fost antrenor la FCSB cu care a câștigat Cupa României.

„Sunt foarte fericit și motivat să conduc o echipă așa de mare cum este Universitatea Craiova. Sperăm că împreună să reușim să construim ceva special. Avem nevoie de toți să fie alături de noi pentru a fi mult mai puternici. Obiectivul este să muncim în fiecare zi cu multă motivație pentru a construi ceva important aici.

Însă nu voi reuși nimic de unul singur. Numai împreună, antrenori, jucători, conducători și suporteri, putem construi o echipă mare. Nu pot să promit titlul sau alte lucruri de genul acesta. Însă promit că vom munci mult pentru a câștiga toate partidele pe care le vom disputa, apoi vom vedea.

Suntem aici pentru a obține rezultate foarte bune. Pentru mine a fost ușor accept. Ar fi fost imposibil să refuz o echipă așa de mare precum Craiova

Nu am venit aici pentru bani, am venit pentru calitatea echipei și pentru performanțele pe care le pot obține cu ea. Sunt un antrenor care crede în el și în jucătorii săi.

Foto SPORT PICTURES

„Am văzut multe meciuri pentru a cunoaște lotul”

Pregătesc foarte bine meciurile și ofer respect maxim de la primul om din club până la președinte și patron.

Mi-am făcut temele înainte și știu că Universitatea a fost în anii ’80 o mare, mare echipă și că se numea Craiova Maxima. A jucat împotriva celor de la Benfica în semifinale. Știu că în ultimii ani clubul a investit foarte mult pentru a câștiga titlul după o pauză lungă.

Am văzut multe meciuri pentru a cunoaște lotul, echipa și atmosfera de aici. Știu de rivalitatea cu alte cluburi, dar, să fiu sincer, concentrarea mea va fi în totalitate pe echipa noastră, pe jocul nostru. În ceea ce privește componența staffului, încă mai lucrăm, cred că îl vom anunța în câteva zile’, a adăugat portughezul.