Ce spune Mihai Stoica despre Metaloglobus – CFR Cluj? Programul etapei 13 din Superliga
Metaloglobus – FCSB se va juca sâmbătă la Clinceni, de la ora 20:30, iar partida contează pentru etapa a 13-a din Liga 1.
FCSB este acum pe locul 12 în Superliga, cu 13 puncte adunate după 12 etape, în timp ce în Europa a adunat doar trei puncte, după primele două etape, scor 1-0 cu Go Ahead Eagles și 0-2 cu Young Boys.
Ce spune Mihai Stoica despre Metaloglobus – CFR Cluj? Programul etapei 13 din Superliga
După acest meci de la Clinceni, campionii vor întâlni Bologna, în etapa a treia a grupei de Europa League.
„Chestia asta… eu refuz să particip la discuții la care o temă este: «Aaa, păi, ce, nici cu Metaloglobus?» Păi, nici cu Metaloglobus, nici cu Csikszereda… și cu Csikszereda am făcut egal.
Așa că nu există să-ți permiți să faci improvizații, nu. Tratăm meciul extrem de serios, jucăm cu cea mai bună echipă. Și cu ei, și joi, cu Bologna.
Profităm de faptul ca jucăm sâmbătă și joi, așa că vom evolua cu prima echipă”, a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.
Am fost aproape cu Dinamo, Rapid și CFR Cluj, am arătat că ne putem bate de la egal la egal, iar acum vom încerca să intrăm în istorie: primul meci câștigat în Liga 1 să fie împotriva lui FCSB.
Ce spune Mihai Teja
Ce ar însemna pentru mine? Orice victorie e frumoasă. Eu am fost la FCSB, am amintiri frumoase, am petrecut o perioadă foarte frumoasă.
Nu am nicio dușmănie, însă îmi doresc să câștig pentru că suntem într-o situație în care n-am câștigat până acum și e apăsător”, a declarat Mihai Teja la Pro TV.
Nou-promovata FK Csikszereda a smuls egalul în meciul cu CFR Cluj, 2-2 (1-1), joi seara, la Miercurea Ciuc, într-un meci restant din etapa a 5-a a Superligii de fotbal.
Care e programul etapei a 13-a?
Vineri, 17 octombrie
- Ora 20.30 Farul Constanţa – FC Argeş
Sâmbătă, 18 octombrie
- Ora 15.00 Universitatea Cluj – FC Botoşani
- Ora 17.30 Universitatea Craiova – Unirea Slobozia
- Ora 20.30 Metaloglobus Bucureşti – FCSB
Duminică, 19 octombrie
- Ora 17.30 FC Hermannstadt – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
- Ora 20.30 Dinamo Bucureşti – FC Rapid
Luni, 20 octombrie
- Ora 18.00 UTA Arad – Oţelul Galaţi
- Ora 20.30 Petrolul Ploieşti – CFR 1907 Cluj