Ce spune Mircea Lucescu despre înlocuirile președinților LPF și FRF

Publicat: 12 12. 2013, 14:23

Antrenorul Mircea Lucescu a declarat, joi, că înlocuirea lui Dumitru Dragomir cu Gino Iorgulescu la șefia LPF și retragerea lui Mircea Sandu din funcția de președinte al FRF reprezintă „o schimbare absolut necesară”, deoarece „nu poate cineva să stea 20 de ani într-un post de conducere”.

„O schimbare era absolut necesară (n.r. – la LPF). Nu poate să stea cineva într-un post de conducere 20 și ceva de ani. Din câte înțeleg, la FRF Mircea Sandu rămâne președinte onorific, deci va fi solicitat permanent și cuvântul lui va însemna ceva. Din câte știu eu, Gino Iorgulescu are și el experiență de conducător de club, de jucător, deci nu văd cum nu ar putea să reușească. Dar depinde nu doar de ei doi, de Gino și de cine va fi președintele federației, ci va de depinde foarte mult de oamenii care îi înconjoară”, a spus Lucescu, la întoarcerea de la Donețk.

La alegerile organizate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie, fostul conducător al FC Național, Gino Iorgulescu, a fost ales în funcția de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, învingându-l pe Dumitru Dragomir cu 11 voturi la 7.

Actualul președinte al FRF, Mircea Sandu, a anunțat că nu își mai dorește încă un mandat la șefia instituției. La alegerile care vor fi organizate în 2014 și-au anunțat candidatura până acum fostul președinte al Comisiei centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Pușcaș și fostul internațional Gheorghe Popescu. În afară de aceștia, numele altor oameni de fotbal, Adrian Porumboiu, Gheorghe Chivorchian și Anghel Iordănescu, au fost vehiculate că se vor afla pe lista candidaților la funcția de președinte al FRF.