Complexul Sportiv Național Snagov, modernizat după o investiție de 6 milioane de lei

Publicat: 06 11. 2014, 17:14

„Prima dată când am ajuns în această bază de la Snagov a fost în 1992, când mă pregăteam pentru Campionatele Mondiale de Juniori. Nu voi uita niciodată. Apoi am revenit an de an. Pot face o comparație între ceea ce era atunci aici și ce este acum. Mă bucur că am putut aloca o sumă destul de importantă în reabilitarea acestei baze sportive. Aici se antrenează loturi naționale importante și am considerat că trebuie să ne prioritizăm investițiile. Mă bucur că în mandatul meu scurt vă pot arăta investițiile pe care le-am făcut pentru sportivi. În momentul în care cerem performanță trebuie să și oferim condiții la standarde internaționale. Suma pe care am alocat-o aici este de aproximativ 6 milioane de lei”, a declarat Szabo.

Demnitarul a afirmat că va avea, la 14 noiembrie, o întrevedere cu reprezentanții federațiilor naționale, în cadrul căreia se va lua în discuție obiectivele propuse pentru Jocurile Olimpice de la Rio: „La sfârșitul lunii decembrie vor sosi și șase bărci pentru fetele de la canotaj. Am alocat sume importante și la celelalte baze sportive. La celălalt centru sportiv, cel de la Lia Manoliu, am început reabilitarea la sala de gimnastică, la sala de atletism și la bazinul de înot. Pe mine mă interesează foarte mult federațiile care intră în cărți pentru Jocurile Olimpice, pentru a-i ajuta ca sportivii să-și facă baremurile pentru JO. Pe termen scurt mă interesează ca România să se prezinte onorabil la Jocurile Olimpice de la Rio. Pe data de 14 noiemrbie ne vom întâlni cu federații pentru că vreau să văd și obiectivele lor. Degeaba ceri medalii, dacă nu știi ce obiective au”.

Gabriela Szabo este mulțumită de realizările obținute ca ministru al Tineretului și Sportului, dar a precizat că nu poate anticipa dacă va fi propusă pentru un nou mandat. „Nu vreau să mă gândesc dacă voi fi propusă pentru un nou mandat. Nu vreau să mă gândesc atât de departe, în luna decembrie sau ianuarie, gândesc ca un sportiv, step by step. Ideea este ca atunci când părăsim o funcție să lăsăm ceva în urmă. Mă bucur că în mandatul meu scurt de până acum, de șapte luni, pot spune că am început să lucrăm la Legea Sportului, care va fi dusă în dezbatere publică. Pe traseu sunt și normele financiare prin care creștem baremurile financiare pentru sportivi. Am făcut lobby pe lângă premier pentru ca sportul să intre în primele 4-5 priorități la finanțare. Nu putem cere performanță, dacă nu investim în sportul de performanță”, a mai spus fosta campioană olimpică.

La Complexul Sportiv Național Snagov au fost efectuate lucrări de consolidare și modernizare a spațiilor de cazare a sportivilor, a sălii de mese, a bucătăriei, a sălilor de forță, precum și a halelor din apropierea lacului, unde sunt depozitate ambarcațiunile de la canotaj.

De asemenea, în cadrul complexului sportiv de la Snagov, Ministerul Tineretului și Sportului intenționează să construiască o sală multifuncțională.