Cum arată ECHIPA ideală a etapei 23 din Superliga. Daniel Pancu e antrenorul rundei
LPF a anunțat echipa etapei 23 și antrenorul rundei. Daniel Pancu a fost ales tehnicianul etapei, după ce CFR Cluj a învins FCSB, 4-1.
CFR Cluj se apropie de play-off, e pe locul nouă, 32 de puncte, la patru de Oțelul, echipa de pe locul șase. Ardelenii joacă și în Cupa României, acest trofeu fiind principalul obiectiv al echipei lui Daniel Pancu.
Daniel Pancu are patru jucători în echipa ideală a etapei 23 a Superligii.
Cum arată echipa ideală a etapei 23 din Superliga. Daniel Pancu e antrenorul rundei
PORTAR
Mihai Popa (CFR 1907 Cluj) – Revenit la CFR, a fost titularizat și a făcut un meci mare, cu șase intervenții, dintre care trei supersave-uri.
FUNDAŞI
Carlos Mora (Universitatea Craiova) – A fost activ pe toată durata meciului. A făcut excelent ambele faze de joc.
Leo Bolgado (FC Rapid) – A intrat la startul reprizei secunde și a marcat golul care le-a adus giuleștenilor o victorie mare în lupta pentru atingerea obiectivului.
Matei Ilie (CFR 1907 Cluj) – A avut o evoluție consistentă. Și-a trecut în cont a treia pasă decisivă din ediția în curs.
Raul Opruț (Dinamo) – A reușit prima dublă din carieră în SuperLigă. Foarte bun și jocul defensiv.
MIJLOCAŞI
Pedro Nuno (Oțelul Galați) – A marcat de două ori, unul dintre goluri fiind printre cele mai frumoase din 2026.
Victor Dican (Farul Constanța) – A marcat golul care o menține pe Farul cu șanse pentru o calificare în play-off.
Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova) – Golul conducătorului de joc al craiovenilor a deschis drumul oltenilor spre a 13-a victorie din ediția curentă.
ATACANŢI
Adrian Păun (CFR 1907 Cluj) – Al treilea meci consecutiv în care punctează ofensiv. A contribuit la succesul ,,vișiniilor” clujeni cu două pase decisive.
Alibek Aliev (CFR 1907 Cluj) – A înscris în premieră pentru clujeni. A fost un pericol permanent pentru apărarea adversă.
Robert Moldoveanu (FC Argeș) – A marcat direct din lovitură liberă. A fost al patrulea său gol reușit în acest sezon.
ANTRENORUL ETAPEI
Daniel Pancu (CFR 1907 Cluj) – Ardelenii s-au impus categoric pe terenul deținătoarei titlului și au reintrat în lupta pentru play-off.