Dan Petrescu și Roberto Di Matteo, vizați pentru a-l înlocui pe Martin Jol la Fulham

Publicat: 12 11. 2013, 15:05
Actualizat: 02 10. 2018, 21:53

Antrenorii Dan Petrescu (Dinamo Moscova) și Roberto Di Matteo (ex-Chelsea) se află printre variantele pentru înlocuirea olandezului Martin Jol la conducerea tehnică a echipei Fulham, informează dailymail.co.uk.

Fulham dorește să-l înlocuiască pe Martin Jol, care nu a avut un start prea bun de sezon la gruparea londoneză.

„Foștii coechipieri ai formației Chelsea, Dan Petrescu, în prezent antrenor la Dinamo Moscova, și Roberto Di Matteo, se află printre posibilii înlocuitori”, a notat dailymail.co.uk.

După disputarea a 11 etape, echipe Fulham ocupă locul 18, retrogradabil, cu 10 puncte.