Declarația Svetlanei Kuznețova: „Halep joacă un tenis foarte inteligent”

Publicat: 04 06. 2014, 21:47
Actualizat: 29 07. 2014, 21:37

„Simona Halep joacă un tenis foarte inteligent. Nu este dominatoare și dozează viteza foarte bine. Dar nu este de competența mea să prezic dacă ea poate câștiga turneul”, a spus Kuznețova.

Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA și a patra favorită, a înregistrat, miercuri, cea mai bună performanță a sa la un turneu de Grand Slam, calificându-se în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe sportiva rusă Svetlana Kuznețova, numărul 28 WTA și cap de serie 27.

Pentru un loc în finală, Halep va juca împotriva sportivei germane Andrea Petkovici, locul 27 WTA și cap de serie numărul 28.

Simona Halep, 23 de ani, a devenit, miercuri, la Roland Garros, prima sportivă din România care se califică în semifinelele unui turneu de Grand Slam după performanța similară reușită de Irina Spîrlea în 1997, la US Open.

Doar trei românce s-au calificat în semifinalele unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câștigat turneul de la Roland Garros, și în 1980, când a pierdut finala aceleiași competiții, în fața americancei Chris Evert, Florența Mihai, finalistă în 1977 tot la Roland Garros, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia), și Irina Spîrlea, învinsă în 1997, în penultimul act al US Open de Venus Williams.