Gală Superkombat, pentru ajutorarea victimelor inundațiilor din județul Galați

Publicat: 10 10. 2013, 15:51
Actualizat: 10 10. 2013, 15:51
Gala Superkombat World Grand Prix 2013 Final, care va avea loc pe 21 decembrie la Galați, va avea și o latură caritabilă, organizatorii anunțând joi, într-o conferință de presă că se vor strânge fonduri pentru ajutorarea victimelor inundațiilor

Gala Superkombat World Grand Prix 2013 Final, care va avea loc pe 21 decembrie la Galați, va avea și o latură caritabilă, organizatorii anunțând joi, într-o conferință de presă că se vor strânge fonduri pentru ajutorarea victimelor inundațiilor

„Sunt mulți oameni amărâți, necăjiți, care au suferit de pe urma inundațiilor. Pe lângă apele care au nenorocit sute sau poate mii de locuințe au venit și cutremurele care crează panică și probleme oamenilor din zonă. Un astfel de gest trebuie apreciat. Sper ca teledonul care va funcționa în timpul galei de la Galați să strângă cât mai mulți bani pentru că Guvernului îi e dificil să strângă banii necesari pentru ajutorarea oamenilor de acolo. Sper ca din acei bani să aducem puțină fericire oamenilor din zonă”, a declarat primarul orașului Galați, Marius Stan.

Proprietarul turneului Superkombat, Eduard Eremia, speră să strângă cât mai multe fonduri pentru ajutorarea victimelor inundațiilor din județul Galați prin intermediul galelor pe care le organizează. „Noi vom anunța la nivel global această inițiativă prin intermediul comentatorilor de la Eurosport, în 24 de limbi. Apoi inițiativa caritabilă va fi anunțată prin intermediul unui mesaj și a unui site la evenimentele pe care le organizăm și de către sportivii Superkombat. Tocmai pentru ca oamenii să poată sprijini la nivel global această inițiativă. Vom încerca să aducem cât mai multe fonduri până în decembrie. Sperăm să aducem cât mai mulți bani pentru acei oameni. Sunt trei evenimente conexe prin intermediul cărora sperăm să ne atingem scopul final până la gala din decembrie”, a spus Irimia.

La evenimentul sportiv de la sfârșitul anului vor participa cei mai buni sportivi din circuitul Superkombat, în opt meciuri internaționale.

Gala Superkombat World Grand Prix 2013 Final va fi transmisă în direct în peste 80 de țări de pe cinci continente.