Gâlcă a luat decizia: cum arată „noua” Steaua

Publicat: 10 02. 2015, 08:17

Costel Gâlcă s-a hotărât asupra primului 11 pe care îl va trimite în teren la primul meci oficial din 2015, turul semifinalelor Cupei Ligii cu Astra, din 18 februarie. Surpriză sau nu, echipa lui Gâlcă este aproape neschimbată, în ciuda transferurilor făcute în această iarnă.

Astfel, conform televiziunilor de sport, echipa Stelei va arăta în felul următor: Arlauskis – Papp, Luchin, Varela, Guilherme – Prepeliță, Bourceanu – Chipciu, Rusescu, Tănase – Keșeru.

Singura surpriză din primul 11 este prezența lui Guilherme, noul transfer al Stelei. Ceilalți trei jucători aduși de Steaua în această iarnă sunt Enceanu, Țucudean și Tamaș, însă primul a fost deja împrumutat înapoi la FC Brașov.