Gheorghe Popescu și-a depus dosarul de candidatură la șefia FRF

Publicat: 14 02. 2014, 13:44
Actualizat: 30 07. 2014, 15:27

Fostul internațional Gheorghe Popescu și-a depus vineri dosarul de candidatură la președinția Federației Române de Fotbal, declarându-se încrezător în șansele sale pentru câștigarea alelegerilor, chiar dacă nu cunoaște exact numărul de votanți pentru 5 martie.

„E totul în regulă. Nu s-a validat dosarul, doar l-am depus, s-a sigilat plicul cu documente și urmează a fi analizate. Nu am avut emoții, am avut parte de altele de-a lungul carierei, dar am punctat momentul. Sunt foarte optimist, dacă nu aș fi fost nu aș fi intrat în această competiție. Ceilalți candidați sunt oameni pe care îi tratez cu maxim respect, au șansa lor pentru că altfel nu ar fi intrat în competiție. Sper în continuare ca această competiție să aibă la bază respectul, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. Nu voi ezita niciodată să implementăm lucrurile interesante din programul dânșilor, dacă voi reuși să câștig alegerile. Trebuie să urmărim interesul fotbalului, nu orgoliul personal”, a declarat Popescu la sediul Federației Române de Fotbal.

Candidatul și-a exprimat dorinița ca alegerile din 5 martie să se desfășoare într-un mod corect, fiind convins că se va afla numărul membrilor afiliați în cadrul Adunării Generale: „Habar nu am câți votanți vor fi însă. Nu mi-e teamă că ar exista contestații din această pricină. Nu mi-e teamă de nimic. Eu doresc să se desfășoare corect aceste alegeri și nu am de ce să gândesc altfel și până la urmă membrii afiliați să-și aleagă persoana care doresc să îi reprezinte în următorii patru ani. Probabil că vom ști numărul membrilor în Adunarea Generală”.

Întrebat dacă are emoții în legătură cu sentința din Dosarul Transferurilor, în care este inculpat, Popescu a spus că are răbdare până la 25 februarie. „Am stat 9 ani de când a început, haideți să mai avem răbdare o săptămână. Pe 25 vom afla verdictul”, a răspuns Popescu.

La alegerile pentru președinția FRF, programate în 5 martie, și-au mai anunțat candidatura până acum fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, fostul fotbalist Marcel Pușcaș, fostul internațional Gheorghe Popescu, fostul jucător al echipelor Dinamo și Rapid Octavian Popescu și fostul președinte al cluburilor Poli Timișoara și Ceahlăul Piatra Neamț, Gheorghe Chivorchian. De asemenea, fostul jucător dinamovist Sorin Răducanu a afirmat că intenționează să candideze la șefia FRF. Actualul conducător al federației, Mircea Sandu, a anunțat că nu își mai dorește încă un mandat la șefia instituției, dar a precizat că îl sprijună pe Gheorghe Popescu la alegeri.