Gigi Becali anunță, după ce „Legea Novak” a fost respinsă: „Acum o să avem motiv”

Publicat: 30 04. 2026, 08:44
Actualizat: 30 04. 2026, 08:47

Curtea Constituţională a declarat neconstituţională legea, propusă de fostul ministru Eduard Novak, care prevedea obligaţia federaţiilor de a folosi în competiții naționale sportivi români în proporție de 40 la sută.

Era valabil și pentru fotbal, iar Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit despre „legea Novak”. În primă fază a semnat că e de acord, apoi a depus o petiție, alături de alte cluburi, și actul a ajuns la președintele țării care l-a trimis la CCR.

Decizia, crede Gigi Becali, îl va ajuta să anuleze regula U21 impusă de FRF.

Gigi Becali anunță, după ce „Legea Novak” a fost respinsă: „Acum o să avem motiv”

„Eu v-am spus că ne va ajuta încă de atunci. Este clară treaba. Nu v-am spus că ne ajuta? Asta am așteptat. Bine că mi-ai zis. O să-l sun pe avocat. De ce am așteptat? Acum vom băga legea pe care eu o am, proiectul de lege pe care l-am inițiat. Și acum o să avem motiv”, a declarat Gigi Becali, conform digisport.ro.

Gigi Becali, deputat independent în Parlament, a cerut să se scoată regula U21 din fotbal, cererea a fost respinsă de Camera Deputaților, dar acum omul de afaceri susține că și regula respectivă e neconstituțională.

Ce anunță CCR

„Curtea a observat că această reglementare are ca rezultat limitarea posibilităţii cetăţenilor din alte membre ale Uniunii Europene de a fi incluşi în echipe în cadrul acestui tip de competiţii, creând un obstacol în exercitarea dreptului lor la liberă circulaţie. Prin urmare, Curtea a constatat că este încălcat art.148 alin.(2) privind integrarea României în Uniunea Europeană, prin raportare la art.18, privind nediscriminarea şi art.45 referitor la libera circulaţie a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi prin raportare la art.15, referitor la libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă, şi art.21 alin.(2), privind nediscriminarea pe motive de cetăţenie, din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene”, se arată în comunicatul CCR.