Gigi Becali are o afacere de 13 milioane de euro blocată. „Cum să pui condiții, nebunule?”
Gigi Becali, patronul FCSB, spune că Statul îi blochează o afacere de 13 milioane de euro.
Din mai 2004, Gigi Becali deține Uzina Mecanică de la Drăgășani și vrea să vândă fabrica de armament unei companii americane.
O comisie de la Guvernului ar fi trebuit să dea aviz pentru tranzacționare, dar actele sunt amânate.
Gigi Becali are o afacere de 13 milioane de euro blocată. „Cum să pui condiții, nebunule?”
Fabrica de armament a fost construită în anii 1980 – 1984 și a aparținut Romarm. Și-a oprit activitatea în 1996, iar în 2004 a fost vândută lui Gigi Becali, care susținea că o va transforma în fabrică de conserve.
Patronul FCSB nu a făcut acest lucru și încearcă de mult să vândă fabrica.
„Dacă eu vreau să vând o fabrică de trei ani, a venit de la guvern o comisie care ia mii și mii de euro din investiții. Întreba că, dom’le, ce face acționarul în timpul liber. Era unul, Cazacu, care era și el 10% în firmă. Până la urmă m-am enervat și am zis: «Domnule, dă la pește». Trei ani nu mi-a dat niciun răspuns. Acum a venit altă firmă, am vorbit cu ei, le-am zis că-i dau în judecată. Păi eu am acolo o infrastructură. Trebuie să verificați firma, dacă este ea solventă, dacă este firmă care nu încalcă embargoul, conform normelor europene.
Mi-a zis că luni să meargă la guvern că se dă avizul, dar cu niște condiții. Eu vând infrastructura mea, o fostă fabrică. O vând eu, care e a mea. Cum să pui tu condiții la unul care vrea să cumpere de la mine. E între doi privați, ești nebun la cap? Tu poți să-l obligi pe ăla cât să investească în fiecare an? Ea săraca țară merge așa… pe ce fac eu, ce faci tu, ce face Copos la hoteluri, ce mai trage Porumbiu cu tractoarele… ăialalții iau și mii de euro că-s puși la comisii și după ce că iei atâția bani, mai și încurci. E business de 13 milioane. De 4 ani nu mi-a dat niciun răspuns”, a spus Gigi Becali la Fanatik.
„Aia este o fabrică fără nimic în ea. Niște hale. Ce fac ei, e treaba lor. Ei vor să facă armament. Că din an în an trebuie să le dea raportul lor. Dacă fac fabrică de armament, mă obligă legea să dau niște rapoarte, nu că zici tu, prostule! E un contract între mine și unu, privat. Tu cum să pui condiții, dacă nu e a ta? Cum să pui condiții, tu, nebunule?”.
Investitorii trebuie să plătească 10.000 de euro ca să îi verifice, tu îți dai seama? Guvernul are o comisie de verificare a investitorilor străini. Eu străin, vreau să investesc la tine în România și ei cer 10.000 de euro să te verifice. Au prostit oamenii de 10.000 de euro. După ce te verifică, vor să mai vii să-ți pună și condiții. Eu m-am gândit să-i dau în judecată, vor și ei să se dea șmecheri. Ei țin comisia și nu pun și ei un băț în roate? Mi-a zis cancelarul pus de Bolojan că: «Acum încerc și eu să-i aduc cu picioarele pe pământ». Eu dacă eram în locul lui, luam un bici și mergeam acolo la guvern: «De ce nu dai, mă, avizul? Pac! Un bici». Dacă nu e curat, nu-l aproba. Dar dacă e curat, pleacă acasă, bă! Lasă oamenii, bă, să dea banii”, a mai declarat el.