Hagi, prima declarație după cele mai proaste săptămâni din cariera sa: Nu pot să mint, așa e, mi-a fost teamă…

Publicat: 27 08. 2017, 22:58

În ultima perioadă, Viitorul a înregistrat opt meciuri fără victorie în toate competițiile, iar Hagi a recunoscut că cele trei puncte cu Concordia au fost vitale pentru moralul echipei campioane: „Sunt bucuros. E o perioadă dificilă, grea, iar în afară că am câștigat trei puncte aici, cred că am jucat și un fotbal bun. Am fost noi, cei care eram înainte. Sper să ne deblocăm și să jucăm mai bine. A fost o perioadă de cumpănă, jucătorii erau blocați, dar în aceste zile am încercat să-i deblochez”, a declarat Hagi la DigiSport.

Fotbaliștii Viitorului au reușit să câștige, după ce autogolul lui Rîmniceanu a egalat situația pe tabelă. Hagi a recunoscut că s-a temut de o nouă partidă fără victorie: „Nu pot să mint, așa e, mi-a fost teamă (n.r. după autogolul lui Rîmniceanu). Am făcut-o bine până la urmă, ne-am revenit, dar sunt bucuros pentru ei, au muncit, sunt tineri. Nu ne-a plăcut acest început de campionat”.

Viitorul pare că a renunțat la câțiva jucători aduși în vară. Este vorba de Ovidiu Herea și Marius Constantin, cei care nu au făcut parte din lotul pentru partida cu Concordia, dar Hagi nu a renunțat și la Eric, cel care a deschis scorul pe sinteticul de la Chiajna: „Am avut o ședință cu el (n.r. Eric), a venit și a discutat cu mine. I-am spus ce am făcut eu când am fost cel mai bun în America (n.r. Campionatul Mondial din 1994). I-am spus să se pună la punct fizic”, a adăugat antrenorul și patronul echipei Viitorul, care a vorbit și despre oamenii care vor pleca: „Vom vedea dacă vor fi schimbări. Trebuie să ne despărțim de jucători frumos. Herea, Constantin și Dumitraș nu au evoluat pentru că au jucat cu Salzburg. Vom vedea ce va fi. Voi da credit celor tineri”