Hagi s-a enervat pentru că fiul său, Ianis, nu a fost convocat la Națională : „De ce? Că-l cheamă Hagi, de-aia!”

Publicat: 20 09. 2016, 08:01

Fostul mare internațional român susține că Ianis Hagi nu este convocat la niciuna dintre echipele naționale ale României din cauză că este fiul său. În această vară, Ianis Hagi a ajuns la Fiorentina, fiind luat în cantonamentele susținute de echipa lui Paulo Sousa în această vară. A jucat mai multe meciuri amicale și a oferit pase decisive, iar, recent a marcat pentru Fiorentina Primavera, echipa de tineret a italienilor.

„Ianis n-a fost promovat până în ziua de astăzi niciodată! Fotbalist care a jucat 30 de meciuri în Divizia A, la echipa care a marcat cele mai multe goluri, meci de meci a jucat. N-a fost convocat nici la U-19, nicio promovare, iar alți colegi de-ai lui au fost convocați deși nu erau la echipa mare, de la ’98.

Vă mai dau alta, care-i clară, nu că eu stau să inventez, nu că-i băiatul meu… Nu, el și-a câștigat dreptul ăsta pe teren. Da? Că Fiorentina l-a cumparat de la 15 ani jumate. N-a fost convocat nici măcar la o selecționată, nici măcar o promovare nu are.

Voi credeți că e normal? Hai mă, e de glumă asta! Dar asta e, mergem mai departe, vom vedea. Nu-i așa bun, să se ducă să se mai antreneze. Nu-i normal, a ieșit cel mai bun jucător anul trecut, Ianis, votat de antrenori și de jucători. N-a fost votat așa? AFAN-ul a făcut, l-au votat antrenorii și jucătorii din campionat, cel mai bun tânăr jucător, am fost la premiere… Și înaintea lui Stanciu! Și nicio convocare, nimic. De ce? Că-l cheamă Hagi! Sută la sută, sută la sută. Că-l cheamă Hagi, de-aia! Dar asta e, ce sa fac! Le îndur, le iau cu mine, sunt obișnuit să lupt. De jos, cu coatele, am luat-o de jos și mă duc în continuare, cat oi putea”, a declarat Hagi într-o conferință de presă.

La vârsta de 17 ani, Ianis Hagi este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.com la 750.000 de euro. Sezonul trecut, la Viitorul, mijlocașul a evoluat în 32 de meciuri, a marcat trei goluri și a oferit două pase decisive.