Încă o zi până la tragerea la SORȚI pentru Cupa Mondială 2026! Ce surprize pregătește FIFA

Publicat: 04 12. 2025, 12:26
Actualizat: 04 12. 2025, 12:26

Tragerea la sorţi pentru grupele Cupei Mondiale de fotbal 2026 va avea loc în istoricul John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington DC, vineri, 5 decembrie, ora 19.00.

România va afla atunci pe cine va înfrunta la turneul final de anul viitor dacă va reuși să câștige barajul din martie.

Încă o zi până la tragerea la sorți pentru Cupa Mondială 2026! Ce surprize pregătește FIFA

Tricolorii pot obţine calificarea dacă înving Turcia, în 26 martie 2026, şi apoi învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, în 31 martie 2026.

Primele patru echipe din clasamentul FIFA – Spania, Argentina, Franța și Anglia – sunt toate plasate în prima urnă, împreună cu cele trei țări gazdă, Statele Unite, Mexic și Canada, și nu se pot întâlni înainte de semifinale dacă se vor clasa pe primul loc în grupele lor.

Tragerea la sorți va începe cu cele 12 echipe din prima urnă, printre care figurează și Germania, care și-a păstrat la limită statutul de favorită, toate repartizate în grupele de la A la L. Procedura va continua apoi cu urnele 2, 3 și 4, în această ordine, a explicat FIFA.

Mai rămân de stabilit ultimele șase echipe calificate la Cupa Mondială de anul viitor, pentru care se vor lupta 18 națiuni rămase în cursă, printre care și România, care se vor înfrunta în cadrul unor play-off-uri, ce se vor încheia la finele lunii martie.

Fostul căpitan al echipei naţionale a Angliei, Rio Ferdinand, a fost desemnat de FIFA să conducă tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială din 2026. El va fi asistat de mai multe nume mari din sportul american, printre care fostul star al NBA, Shaquille O’Neal.

În ce urnă e România

Componența celor patru urne pentru tragerea la sorți:

Urna 1: Canada, Mexic, Statele Unite, Spania, Argentina, Franța, Anglia, Brazilia, Portugalia, Olanda, Belgia, Germania;
Urna 2: Croația, Maroc, Columbia, Uruguay, Elveția, Japonia, Senegal, Iran, Coreea de Sud, Ecuador, Austria, Australia;
Urna 3: Norvegia, Panama, Egipt, Algeria, Scoția, Paraguay, Tunisia, Cote d’Ivoire, Uzbekistan, Qatar, Africa de Sud;
Urna 4: Iordania, Capul Verde, Ghana, Curacao, Haiti, Noua Zeelandă, câștigătoarele turneelor play-off europene A, B, C și D, câștigătoarele turneului play-off al FIFA 1 și 2.

FIFA va anunța câștigătorul primului său Premiu pentru Pace vineri, în timpul tragerii la sorți a grupelor CM 2026. Numele vehiculat ca învingător: Donald Trump, președintele SUA.

Donald Trump nu a primit adevăratul Premiul Nobel pentru Pace în acest an și a fost extrem de supărat, motiv pentru care FIFA, prin Gianni Infantino, dorește să-l onoreze.

Adrian Mutu l-a întâlnit pe Nicușor Dan la Cotroceni și s-a declarat ”fanul” său: ”Nu am apucat să fac fotografii cu domnul Președinte”