Iordănescu nu știe deocamdată dacă îi va fi coleg sau șef lui Pițurcă

Publicat: 17 12. 2013, 16:11

Noul director tehnic al FRF, Anghel Iordănescu, a declarat, marți, pe Aeroportul Henri Coandă, că nu știe deocamdată dacă îi va fi coleg sau șef selecționerului Victor Pițurcă, aspectele legate de îndatoririle sale urmând să le afle de la președintele federației, Mircea Sandu.

Întrebat dacă selecționerul Victor Pițurcă îi va fi coleg sau subordonat, Iordănescu a răspuns: „Nu știu deocamdată, știu că joi, la ora 12.00, este o conferință de presă. Până atunci o să merg să discut cu președintele federației și o să clarific anumite lucruri care țin de funcția mea, de atribuțiile mele, de responsabilitatea mea. Iar la conferința de presă, dumneavoastră veți afla toate aceste amănunte”.

Anghel Iordănescu a precizat că poate colabora cu Pițurcă, pe care îl cunoaște de foarte multă vreme. „Eu pot colabora cu oricine. Nu am absolut nimic cu nimeni. Cred că se interpretează greșit toate aceste lucruri. Pe Victor Pițurcă îl știu de foarte mult timp. Am fost colegi, am fost prieteni, suntem prieteni și vom fi colegi. Eu cred că oamenii inteligenți pot colabora, mai ales când e vorba de interes național”, a afirmat Iordănescu.

Referitor la funcția de director tehnic, Iordănescu a spus că a mai primit această propunere cu aproximativ trei ani în urmă. „Vreau să precizez că funcția de director tehnic mi-a mai fost oferită de președintele fedrației și în urmă cu doi ani și jumătate – trei ani, dar din păcate atunci nu am putut să onorez această invitație. Acum, însă, se pare că lucrurile merg mult mai bine și sunt convins că vom putea colabora”, a mai spus Iordănescu la întoarcerea din Grecia.

Anghel Iordănescu, numit, luni, director tehnic al FRF, a fost antrenorul echipei naționale a României construită în jurul „Generației de Aur”, care a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul caritabil susținut în compania unei selecționate a Greciei, compusă în mare parte din fotbaliști care au câștigat Campionatul European din 2004.

Golul României a fost marcat de Bratu ’88, în timp ce pentru greci a înscris Haristeas ’40. Meciul s-a disputat luni seară, la Salonic, la inițiativa fotbalistului grec Theodoras Zagorakis.

Din lotul României au făcut parte foști jucători precum Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Dan Petrescu, Bogdan Stelea, Daniel Prodan, Miodrag Belodedici, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, Iosif Rotariu sau Ion Vlădoiu.