Irina Begu a fost învinsă în semifinale, la Rio de Janeiro

Publicat: 21 02. 2015, 20:28

Begu a fost învinsă în semifinale, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2, în două ore și 43 de minute, de Anna Schmiedlova din Slovacia, locul 75 WTA și cap de serie numărul 6.

Pentru participarea în semifinale Irina-Camelia Begu a obținut 110 puncte WTA și 11.500 de dolari.

Begu joacă la Rio de Janeiro și în finala de dublu, alături de sportiva argentiniană Maria Irigoyen. Cele două sportive, principalele favorite, vor întâlni perechea Ysaline Bonaventure/Rebecca Peterson (Belgia/Suedia).