Jocurile Olimpice: Un sportiv de 62 de ani a devenit cel mai în vârstă medaliat olimpic după 1968

Publicat: 03 08. 2021, 19:55
Sursa foto: Profimedia

Călărețul australian Andrew Hoy a devenit luni, la 62 de ani, cel mai vârstnic medaliat olimpic după 1968.

Acesta a câștigat medalia de argint în concursul complet pe echipe de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează site-ul agenției Agerpres, care citează AFP.

Astfel, el și-a câștigat a cincea medalie olimpică (dintre care trei de aur). Cu toate acestea, medalia câștigată la Tokyo este prima de după Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000.

Tot luni, Andrew Hoy a obținut și medalia de bronz în concursul individual.

Sportivul a câștigat prima sa medalie olimpică în 1992

Andrew Hoy a câștigat prima sa medalie olimpică în 1992, la Barcelona.

„Când am început acest sport, eram mândru că sunt cel mai tânăr din echipă. Unele persoane m-au întrebat ce fac în Satul Olimpic, dacă sunt oficial, iar eu le-am răspuns că nu, sunt sportiv”, a declarat australianul.

Hoy însă nu a doborât recordul elveţianului Louis Noverraz, medaliat cu argint la yachting la vârsta de 66 de ani, la Jocurile Olimpice de la Ciudad de Mexico din 1968.

Marea Britanie a cucerit aurul în concursul pe echipe, în timp ce bronzul a revenit Franţei.