Liga 2 a început cu playoff și cu playout! Steaua, învinsă la Hunedoara care e aproape promovată

Publicat: 21 03. 2026, 20:02
Actualizat: 21 03. 2026, 20:03

La Hunedoara, echipa antrenată de Florin Maxim, favorita la promovare, a întâlnit-o pe Steaua, ultima clasată în play-off-ul din acest sezon, dar o obișnuită a acestui turneu, ținând cont că va evolua pentru a patra oară aici în cinci sezoane de când este în Liga 2.

Gazdele s-au impus cu scorul de 1-0, prin reușita lui Mario Bratu, venită în minutul 11, după o acțiune personală și un gol ușor primit de Frănculescu. Bratu a reușit în acest meci al patrulea său gol pentru Corvinul în acest sezon și al treilea gol în partide consecutive.

Liga 2 a început cu playoff și playout! Steaua, învinsă la Hunedoara care e aproape promovată

Corvinul Hunedoara pleacă cu prima șansă la câștigarea trofeului de campioană datorită avansului de 9 puncte față de Sepsi OSK, locul secund, dar și 14 puncte avans față de ocupantele celorlalte poziții, toate aflate la egalitate de puncte. Diferența e acum cu trei puncte mai mare.

Corvinul are 56 de puncte și este deja cu un pas și jumătate în Liga 1. Steaua în schimb rămâne pe locul 6, cu 39 de puncte, fără drept de promovare.

Primele două echipe vor promova direct în SuperLiga României, în timp ce formațiile de pe locurile 3 și 4 vor juca la barajul de promovare contra grupărilor de pe locurile 13 și 14 din SuperLiga (ocupate acum de Petrolul și Unirea Slobozia).

Playoff

Corvinul Hunedoara – Steaua București 1-0

  • duminică, 22 martie

Ora 11:00 FC Voluntari – Chindia Târgoviște
Ora 13:00 Sepsi OSK – FC Bihor

Play-out A

Gloria Bistriţa – CSM Slatina 1-2
Politehnica Iaşi – Ceahlăul Piatra Neamţ 3-0
Metalul Buzău – CS Dinamo 4-2
ASA Tg. Mureş – AFC Câmpulung-Muscel 6-1

Play-out B

Concordia Chiajna – CSC Dumbrăviţa 1-0
CS Afumaţi – CSC Şelimbăr 0-1
FC Bacău – CS Tunari 1-0
CSM Reşiţa – Olimpia Satu Mare 2-0