LIGA CAMPIONILOR. Bayern Munchen a eliminat Real Madrid și s-a calificat în finala Ligii, unde va întâlni echipa Chelsea Londra

Publicat: 26 04. 2012, 00:58
Actualizat: 30 04. 2012, 00:47

Bayern Munchen a eliminat Real Madrid și s-a calificat în finala Ligii Campionilor, unde va întâlni echipa Chelsea Londra, pe 19 mai, la Munchen.

Nemții s-au calificat în finala Ligii Campionilor, în urma victoriei, scor 4-3, după executarea loviturilor de departajare, din meciul cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu, din manșa secundă a semifinalelor competiției.

La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost de 2-1 pentru Real, după ce în tur Bayern câștigase tot cu 2-1, astfel că partida a ajuns în prelungiri. Golurile au fost marcate de Cristiano Ronaldo ‘6 (penalti) și ’14 pentru Real Madrid, în timp ce pentru Bayern a înscris Robben ’27 (penalti).

La loviturile de departajare, pentru Real a marcat Xabi Alonso, iar Cristiano Ronaldo, Kaka și Sergio Ramos au ratat. Pentru Bayern au marcat Alaba, Gomez și Schweinsteiger, iar Kroos și Lahm au ratat.

Bayern va întâlni pe Chelsea Londra în finala Ligii Campionilor din 19 mai, de pe teren propriu, la Munchen, după ce englezii au trecut de FC Barcelona.

Bayern Munchen, cu patru trofee în palmares, ultimul în 2001, a mai jucat finala în 2010, când a fost învinsă de Internazionale Milano.

Chelsea Londra a ajuns în finala Ligii Campionilor pentru a doua oară în istorie, după 2008, când echipa era antrenată de Avram Grant și când a pierdut finala competiției în fața celor de la Manchester United.