Lobonț despre faptul că fanii i-au cerut demisia lui Pițurcă încă din prima repriză: Așa e românul

Publicat: 20 11. 2013, 00:36
Actualizat: 14 10. 2018, 08:25

Portarul Bogdan Lobonț consideră că fanii ar trebui să fie alături de jucătorii echipei naționale și la bine și la rău, referindu-se astfel la faptul că suporterii prezenți, marți, pe Arena Națională, i-au cerut demisia selecționerului Victor Pițurcă după ce Grecia a deschis scorul.

„Românul așa este! Până când au marcat grecii, au fost alături de noi, apoi i-au cerut demisia lui nea Piți. Îmi pare rău, și îmi permit să o spun în numele colegilor mei, că i-am dezamăgit în această dublă. Dar pe viitor ar trebui să fim împreună și la bine, și la rău”, a spus Lobonț.

Portarul de rezervă al naționalei la meciul cu Grecia de marți a spus că adversarii eleni nu sunt mai valoroși decât tricolorii, ci doar mai experimentați. „Trebuie să recunoaștem că echipa Greciei a fost mult mai experimentată decât noi, cred că aici s-a făcut diferența. Cred că nu valoarea, experiența a făcut diferența, pentru că nu au arătat mai mult decât noi. Important ca din această campanie să se fi învățat ceva. Au fost și momente bune, când am dominat adversarul și altele când nu am reușit să ne ridicăm la valoarea adversarului. Nu cred că e ultima șansă pentru Maxim, Torje, Chiricheș sau Mățel de a ajunge la un mondial”, a adăugat jucătorul de la AS Roma.

Reprezentativa de fotbal a României a ratat calificarea la Cupa Mondială din Brazilia, după ce a încheiat la egalitate, marți seară, pe Arena Națională, scor 1-1, cu selecționata similară a Greciei, în manșa retur a barajului de accedere la turneul final din 2014. În tur, tricolorii au pierdut, la Pireu, cu scorul de 1-3.