Marian Costea, unul dintre cei mai mari hocheiști români, A MURIT la 71 de ani

Publicat: 10 04. 2024, 18:48

În cursul zilei de miercuri, Marian Costea s-a stins din viață, la vârsta de 71 de ani.

Anunțul trist a fost făcut de reprezentanții CS Dinamo.

Fostul mare hocheist Marian Costea a urcat la ceruri! Un apel telefonic şi o veste tristă: ‘A murit colegul şi prietenul meu Marian Costea!’.Vocea lui Dumitru Axinte, fostul mare hocheist al echipei Dinamo şi al echipei naţionale, se pierde sugrumată în lacrimi. „A suferit un atac cerebral în urmă cu 70 de zile. A fost în spital la terapie intensivă în toată această perioadă, dar n-a mai rezistat. Astăzi a plecat să se vadă cu Doru Tureanu”, a mai putut să spună Dumitru Axinte.

„A fost campion cu Dinamo, un jucător cu o personalitate puternică, aşa cum a fost şi ca om. Condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!”, se arată în mesajul transmis de reprezentanţii CS Dinamo, notează Agrepres.

Marian Costea a participat la două ediții de Jocuri Olimpice de iarnă cu echipa națională a României, fiind unul dintre cei mai valoroși hocheiști români.

Fostul jucător de hochei pe gheață Marian Costea s-a aflat în linia întâi a naţionalei României la Jocurile Olimpice de la Innsbruck (Austria) din 1976 şi de la Lake Placid (SUA) din 1980, precum şi la Campionatul Mondial din 1977 (Divizia A), unde România a învins Statele Unite ale Americii cu 5-4.

Sursa foto: Facebook