Metaloglobus, victorie surprinzătoare în Superliga de fotbal! „Suntem pe ultimul loc și vreau să ieșim de acolo”
Metaloglobus, ultima clasată din campionatul intern de fotbal, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din play-out-ul Superligii.
La prima rundă din play-out, Metaloglobus a reușit să scoată o remiză „albă” în deplasare cu FCSB, scor 0-0, iar acum a venit și primul succes al echipei cu Florin Bratu, 1-0 pe teren propriu cu Petrolul Ploiești.
Metaloglobus, victorie surprinzătoare în Superliga de fotbal! „Suntem pe ultimul loc și vreau să ieșim de acolo”
„Ne lipsea gustul victoriilor, dar și punctele din Superligă. Mă bucur pentru băieții mei, pentru că la fiecare meci trebuie să jucăm cu intensitate mare.
Suntem într-un deficit de puncte și mă bucur că au înțeles că trebuie să ne luptăm mai mult și că trebuie să ne schimbăm puțin atitudinea, începând chiar de la antrenamente.
Trebuie să dăm mai mult la meciuri și iată că ușor vin și rezultatele. Mă bucur, pentru că e o muncă destul mare pe care ei o realizează zi de zi.
Trebuie să fim echilibrați! Suntem pe ultimul loc și vreau să ieșim de acolo, dar trebuie echilibru și multă muncă.
Ne așteaptă un program greu și fiecare meci este de 6 puncte pentru noi, în momentul de față. Este o reușită cea pe care am avut-o astăzi, dar mai avem 7 meciuri extrem de vitale pentru noi”, a declarat antrenorul Florin Bratu, de la Metaloglobus.
Eugen Neagoe, antrenorul de la Petrolul, a aflat înaintea partidei că mama sa a murit în această dimineaţă. El a rămas până la finalul meciului pe bancă, dar nu a venit la conferinţa de presă. În locul acestuia s-a prezentat secundul Carmel Bărbulescu.
Metaloglobus a ajuns la cota 10 în play-out și este în acest moment la trei puncte distanță de locul de baraj, ocupat de Unirea Slobozia. Hermannstadt are 12 puncte.
Programul etapei a doua din playoff / playout
- Joi, 19 martie
Dinamo Bucureşti – Universitatea Craiova 0-1
- Vineri, 20 martie
FCSB – UTA Arad 1-0
CFR Cluj – FC Rapid 0-1
- Sâmbătă, 21 martie
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti 1-0
Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanţa 1-1
Ora 21.00 FC Argeş – Universitatea Cluj
- Duminică, 22 martie
Ora 19.00 FC Hermannstadt – FC Botoşani
- Luni, 23 martie
Ora 20.30 Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia