Motivul pentru care Simona Halep s-a vaccinat anti-COVID cu serul de la Pfizer/BioNTech. Explicațiile lui Valeriu Gheorghiță

Publicat: 25 02. 2021, 15:57
Simona Halep s-a dopat

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a dezvăluit motivul pentru care Simona Halep s-a imunizat cu serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech, risipind, asfel, teoriile potrivit cărora ex-liderul WTA a avut posibilitatea să aleagă vaccinul care să-i fie administrat.

Îmi doream să mă vaccinez, dar tot timpul am emoții când se întâmpla ceva, dar am venit cu sufletul deschis și sunt foarte bine acum. Am făcut vaccinul Pfizer”, a declarat, miercuri, Simona Halep, la scurt timp după ce s-a imunizat.

Ulterior, în special în mediul online, mai multe persoane au susținut că Simona Halep a avut posibilitatea să aleagă între Pfizer/BioNTech, Moderna și AstraZeneca, privilegiu pe care alți români nu-l au.

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță a infirmat acestă variantă și a anunțat motivul pentru care fostul lider WTA s-a imunizat cu serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

Suplimentar, din ceea ce am aflat, vaccinurile produse de companiile Pfizer/BioNTech și Moderna sunt aprobate de Agenția Mondială anti-Doping”, a precizat dr. Valeriu Gheorghiță.

Lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță: “Nu am știut cu ce tip de ser se va vaccina”

Nu am știut până la momentul vaccinării cu ce tip de vaccin se va vaccina. Ca principii, fiind vorba de contextul particular legat de participarea doamnei Simona Halep în perioada următoare la turnee în afara țării și de necesitatea finalizării într-un timp cât mai scurt a schemei de vaccinare, a fost varianta care asigura aceste deziderate”, a mai spus medicul.

Totodată, în România, stocul pentru vaccin de la Moderna este zero, astfel că Simona Halep a avut o singură soluție, de a se imuniza cu serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

Mai mult decât atât, după cum știți, în România, stocul pentru vaccin de la Moderna este zero. Azi am primit o noua tranșă care va fi rezervată pentru asigurarea rapelului persoanelor deja programate”, a mai spus dr. Valeriu Gheorghiță, potrivit libertatea.ro.

Simona Halep, după ce s-a vaccinat anti-COVID: “Mă liniștește, sunt mai în siguranță!”

Simona Halep s-a vaccinat miercuri, 24 februarie, împotriva COVID-19 la Institutul “Cantacuzino” din București, cu serul dezvoltat de Pfizer/BioNTech.

Consider că este spre binele tuturor acest vaccin şi de aceea am şi hotărât să îl fac, pentru că este bine pentru noi, pentru sănătate şi sper ca oamenii să se vaccineze. Mă linişteşte că sunt mai în siguranţă după acest vaccin, dar în continuare o să am grijă şi o să încerc să mă protejez cât se poate de mult”, a spus Simona Halep, la ieșirea de la Institutul “Cantacuzino”.