Novak Djokovici s-a căsătorit, la câteva zile după ce a câștigat turneul de la Wimbledon

Publicat: 11 07. 2014, 10:26

„Ceremonia a început puțin după ora locală 18.00 (n.r. – ora 19.00, ora României) în prezența familiilor, apropiaților și a o sută de invitați. Ceremonia a fost urmată de o petrecere. Norii și câteva picături de ploaie nu au afectat festivitatea”, a declarat sursa citată, sub protecția anonimatului.

Căsătoria s-a desfășurat în aer liber, pe o pajiște înconjurată de pini, în apropierea peninsulei Sveti Stefan. Ceremonia religioasă va avea loc, sâmbătă, în prezența familiilor și a prietenilor lor cei mai buni.

Printre cei prezenți la festivitatea de joi s-au numărat jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, antrenorul lui Djokovici, Marjan Vajda, coechipierii din echipa de Cupa Davis Viktor Troicki, Nenad Zimonjici și Janko Tipsarevici. Circa cinzeci de persoane au fost prezente pe plajele din apropierea Sveti Stefan în speranța că îi vor putea vedea pe miri.

Djokovici, 27 de ani, câștigător recent la Wimbledon, și Jelena Ristici, care este însărcinată, urmând a naște primul lor copil în câteva luni, au închiriat unul dintre dintre cele mai luxoase stabilimente de pe coasta Mării Adriatice. Un important dispozitiv de securitate a fost desfășurat în zona Sveti Stefan încă de marți, pentru a asigura dorința lui Djokovici ca intimitatea ceremoniei să fie respectată.

Astfel, turiștii au putut intra pe cele două plaje situate vizavi de Sveti Stefan, însă nu au avut acces pe podul de legătură și nici pe căile de acces către plaja unde au avut loc ceremonia și banchetul.

Pe înălțimile ce străjuiesc Sveti Stefan a fost instalată o pancartă pe care scria, cu litere mari, „El a avut un bun motiv pentru a se naște”, un vers al poetului și omului de stat muntenegrean Petar Petrovici Njegos, probabil un semn de prețuire pentru Novak Djokovici.

După victoria sa pe iarba londoneză, care l-a readus în fruntea ierarhiei ATP, Djokovici a declarat că va închide pentru o perioadă de timp capitolul tenis. „Vor veni momente importante: căsătoria și faptul că voi deveni tată în câteva luni. Vreau să profit pentru a petrece mai mult timp cu prietenii și cu viitoarea mea soție”, a anunțat el.