Olimpiu Moruțan a ajuns lângă Răzvan Lucescu. Unde va evolua din acest sezon internaționalul român
Formația elenă Aris Salonic a ajuns la un acord cu Galatasaray și Ankaragucu pentru a-l transfera pe internaționalul Olimpiu Moruțan.
Fostul jucător de la FCSB a aterizat la Salonic, acolo unde va semna un contract pe trei ani.
Olimpiu Moruțan a ajuns lângă Răzvan Lucescu. Unde va evolua din acest sezon internaționalul român
Moruțan, sub contract cu campioana Turciei, a evoluat sub formă de împrumut în Serie B, la Pisa, acum acesta a decis să schimbe campionatul. Astfel, românul va semna cu marea rivală a trupei antrenate de Răzvan Lucescu, PAOK.
Moruţan s-a accidentat grav, în iunie 2024, la meciul dintre Ankaragucu şi Beşiktaş (0-0), din prima manşă a semifinalelor Cupei Turciei, suferind „o ruptură la tendonul lui Ahile de la piciorul drept”, potrivit clubului său. Fotbalistul a fost imediat supus unei intervenții chirugicale .
În urma acestei accidentări, Moruţan a ratat participarea la EURO 2024 (14 iunie-14 iulie 2024). La turneul final din Germania, România a făcut parte din Grupa E, alături de Ucraina, Belgia şi Slovacia.
Va evolua cu numărul 10 pe spate
Născut la Cluj-Napoca, Moruţan a început fotbalul la echipa locală Universitatea, iar în 2016 s-a transferat la FC Botoşani. Este internaţional de juniori, dar a debutat şi la naţionala Under-21.
”Aris a reușit să realizeze un transfer foarte important prin semnarea mijlocașului ofensiv Olimpiu Moruțan.
Internaționalul român Olimpiu Moruțan este alegerea lui Aris pentru postul de 10, galbenii înțelegându-se cu Galatasaray pentru achiziționarea drepturilor sale și este așteptat la Salonic pentru a semna un contract pe trei ani”, scrie presa elenă.