Pedeapsă uriașă pentru antrenorul român de handbal care a violat șapte jucătoare

Publicat: 10 03. 2017, 16:30

Decizia instanței este definitivă.

În plus, magistrații Curții de Apel București l-au obligat pe Ion Țibru, în prezent în vârstă de 67 de ani, la plata a 42.000 de euro și 59.000 lei despăgubiri către patru părți civile.

Antrenorul de handbal Ion Țibru a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, fiind acuzat că a violat șapte fete, cu vârste între 11 și 14 ani, în timpul cantonamentelor sau la locuința sa din București.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Ion Țibru, antrenor al unei echipe de handbal feminin pe care acesta a organizat-o, începând din 2010, în cadrul unui club sportiv din București, a dobândit, de-a lungul timpului, autoritate și influență asupra mai multor fete din echipă, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani, „persoane vulnerabile atât prin prisma vârstei, cât și prin prisma situațiilor personale și familiale”.

Anchetatorii îl acuză pe Ion Țibru că le-a violat pe cele șapte fete, atât în cantonamentele pe care le-a organizat la Costinești și la Predeal, cât și la locuința sa din București.

„În acest context, în perioada iulie 2013 – iunie 2015, profitând de împrejurările create în cadrul cantonamentelor pe care acesta le-a organizat – Costinești, iulie 2013 și iulie 2014, Predeal, decembrie 2014 – sau invitând minorele la locuința sa din București, sub diverse pretexte (în special, acela de a merge împreună la diverse școli pentru a împărți pliante pentru promovarea echipei de handbal), prin constrângere (de cele mai multe ori morală, dar și fizică), a întreținut raporturi sexuale sau a realizat alte acte de penetrare vaginală asupra acestora. O parte din aceste agresiuni au fost comise asupra unor minore în prezența altora”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Antrenorul era în atenția anchetatorilor din decembrie 2014, când mama unei fete s-a plâns de faptul că fiica ei a fost abuzată sexual de antrenorul de handbal. Opt luni mai târziu, anchetatorii au reușit să îl prindă în flagrant pe Țibru. Antrenorul și-a recunoscut atunci faptele, însă a arătat că, din punctul lui de vedere, nu a făcut nimic rău, în condițiile în care actele sexuale au avut loc numai cu acordul fetelor.